Actualitate
O ambulanţă care transporta pacienţi s-a răsturnat în Argeş. Două persoane blocate în interior, scoase de pompieri
O ambulanţă care transporta doi pacienţi s-a răsturnat, marţi dimineaţă, în comuna Suseni, satul Cerşani, trei persoane fiind rănite, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, relatează Agerpres.
Ambulanță în condiții de iarnăFoto: Inquam Photos / Ovidiu Iordachi
Conform sursei citate, ambulanţa s-a răsturnat pe partea laterală, în afara părţii carosabile, două persoane blocate în interior fiind extrase de către pompieri.
„Cele trei victime rezultate în urma producerii evenimentului rutier au fost monitorizate şi transportate la spital de către echipajele medicale. A fost vorba despre două persoane de sex masculin şi una de sex feminin. Paramedicii SMURD au evaluat victima de sex feminin, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care prezenta atac de panică”, a transmis ISU.
Anterior, ISU a precizat că toate cele trei persoane implicate sunt conştiente şi cooperante.
-
Diverseacum 3 săptămâniDonații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice
-
Uncategorizedacum 3 săptămâni
CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Diverseacum 2 zileRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Uncategorizedacum 3 săptămâni
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDe ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026
-
Sportacum 3 zileABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Actualitateacum 18 oreDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună



