Actualitate
Curtea Supremă a SUA refuză să intervină în bătăliile juridice privind drepturile elevilor transsexuali
Curtea Supremă a Statelor Unite şi-a refuzat marţi oportunitatea de a interveni în dezbaterea cu privire la toaletele elevilor transsexuali şi a respins un apel al Districtului şcolar public din Indiana, relatează The Associated Press.
Curtea Suprema a SUAFoto: Rob Crandall / Alamy / Profimedia Images
Curţile federale de Apel au poziţii diferite cu privire la încălcarea legislaţiei federale, după unele, sau a Constituţiei, după altele, de către politici de aplicare a unor restricţii referitoare la folosirea toaletelor de către elevi transsexuali, citează News.ro.
Curtea Supremă a respins marţi apelul din Indiana fără să comenteze.
În acest dosar, o Curte de Apel din Chicago a menţinut o hotărâre care le acordă acces băieţilor transsexuali în toaleta băieţilor.
Districtul şcolar metropolitan din Martinsville, situat la aproximativ 48 de kilometri sud-vest de Indianapolis, s-a adresat Curţii Supreme împotriva acestei hotărâri.
O Curte de Apel din Richmond, în Virginia, a luat tot o hotărâre în favoarea elevilor transsexuali, iar o Curte de Apel din Atlanta a decis împotriva acestora.
Bătălii juridice cu privire la drepturi ale persoanelor transsexuale au loc în întreaga Americă, după ce cel puţin nouă state au restrâns accesul elevilor transsexuali în toaletele corespunzătoare sexului acestora de la naştere.
În motivaţia Curţii de Apel din Chicago, judecătoarea Diane Wood scria că o implicarea Curţii Supreme părea „inevitabilă”.
„Litigii cu privire la drepturile persoanelor transsexuale au loc în întreaga ţară, iar noi presupunem că, la un moment dat, Curtea Supremă va interveni prin mai multe orientări decât până acum”, scria Wood. (News.ro)
-
Diverseacum 3 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Diverseacum 2 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum O săptămânăBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum O săptămânăWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum O săptămânăNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum O săptămânăSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Economicacum 2 săptămâniANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



