Actualitate
Comisia Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva României pentru netranspunerea directivei privind imigranţii calificaţi
Comisia Europeană a deschis joi o procedură de infringement împotriva a 17 state membre ale UE, printre care şi România, pentru netranspunerea în legislaţiile naţionale a directivei pentru atragerea pe piaţa muncii a imigranţilor înalt calificaţi din afara UE, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Comisia EuropeanăFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Data limită pentru transpunerea directivei a fost 18 noiembrie 2023, prin urmare Bruxellesul a transmis o scrisoare în care le cere explicaţii celor 17 ţări, respectiv Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Lituania, Letonia, Luxemburg, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania şi Suedia.
Guvernele acestora au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde scrisorii şi a transpune directiva în legislaţia lor naţională, în caz contrar vor primi un aviz motivat, a doua etapă a procedurii, ultima etapă fiind sesizarea Curţii de Justiţie a UE.
Reglementarea, cunoscută sub numele de „Directiva asupra Cărţii Albastre UE”, stabileşte condiţiile de intrare şi rezidenţă pentru cetăţenii din statele terţe înalt calificaţi care vin să se stabilească şi să muncească într-una dintre ţările UE.
Directiva introduce norme mai eficiente pentru atragerea lucrătorilor înalt calificaţi în UE şi care includ condiţii de admisie mai flexibile, drepturi suplimentare şi posibilitatea de a se deplasa mai uşor între statele UE pentru găsirea unui loc de muncă.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



