Actualitate
Eurodeputata suspectată de spionaj în favoarea Rusiei va fi investigată de Parlamentul European
Parlamentul European a anunţat marţi că a deschis o anchetă asupra eurodeputatei letone Tatjana Zdanoka, acuzată în urma unei anchete realizate de un site de investigaţii că a desfăşurat activităţi de spionaj în beneficiul Moscovei timp de peste un deceniu, relatează AFP și Agerpres.
Parlamentul European, StrasbourgFoto: Jean-Francois Badias / AP / Profimedia
Potrivit site-ului de investigaţii rus The Insider (cu sediul în Letonia), Zdanoka, eurodeputată neafiliată din 2004, ar fi colaborat încă din anul respectiv cu FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.
Politiciana ar fi „apărat în mod deschis” poziţiile Moscovei, scrie The Insider într-un lung articol bazat pe schimburi de e-mail-uri între Zdanoka şi agenţi ruşi, incluzând „rapoarte explicite şi detaliate despre activitatea ei ca europarlamentar”.
Aceste e-mail-uri se referă la „întâlniri fizice la Moscova sau la Bruxelles” şi la „cereri de finanţare provenite din surse ruseşti pentru activităţile sale politice”, conform acestei anchete realizate împreună cu organizații media, printre care un site eston şi ziarul suedez Expressen.
Parlamentul European va discuta de urgență acuzațiile de spionaj la adresa eurodeputatei din Letonia
Preşedinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, „ia foarte în serios aceste acuzaţii şi a trimis cazul Comitetului Consultativ pentru Codul de Conduită, ceea ce înseamnă că au fost deschise anchete” în cadrul instituţiei, potrivit purtătorului său de cuvânt.
Chestiunea va fi inclusă miercuri şi pe ordinea de zi a unei reuniuni a preşedinţilor grupurilor politice.
„Luăm notă de faptul că aceste acuzaţii au fost semnalate în ţara (Tatjanei Zdanoka) de ceva vreme”, în timp ce „toţi europarlamentarii sunt supuşi aceloraşi reguli în ceea ce priveşte independenţa mandatului sau etica”, a adăugat serviciul de presă al Parlamentului, fără a dori să comenteze în detaliu.
Pe lângă ancheta internă deschisă de instituţie, se face referire la eventuale proceduri pe care autorităţile letone le-ar putea întreprinde în acest caz.
Aceste suspiciuni de spionaj apar în condiţiile în care Parlamentul European a fost zdruncinat la sfârşitul anului 2022 de Qatargate, un scandal de corupţie care a implicat mai mulţi europarlamentari, suspectaţi că au acţionat în favoarea Qatarului şi Marocului în schimbul unor sume de bani.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate



