Connect with us

Actualitate

Revista franceză l’Express dezvăluie că a fost condusă ani de zile de „unul dintre cei mai mari” agenți ai KGB / Cine a fost Philippe Grumbach

Publicat

pe

Revista franceză L’Express a dezvăluit joi că directorul său din anii 1970, Philippe Grumbach, a fost spion al serviciilor secrete ale URSS, potrivit AFP. „Un jurnalist strălucit. Dar și un trădător al Franței care, timp de treizeci și cinci de ani, a lucrat pentru KGB”, a titrat revista.

Philippe Grumbach (stânga) în 1973Foto: STAFF / AFP / Profimedia

„Cercul său intim a confirmat această relație secretă pentru L’Express. Prieten apropiat al lui Mitterrand și Giscard, el a fost, fără ca nimeni să știe, unul dintre cei mai mari spioni sovietici ai celei de-a V-a Republici”, a declarat redactorul Etienne Girard, care, împreună cu Anne Marion, a scris o lungă anchetă cu informații din arhivele KGB.

Grumbach, care se ascundea în spatele pseudonimului „Brok”, a murit în 2003, la vârsta de 79 de ani.

„Era imposibil să nu dezvăluim această zonă de umbră în cadrul unei reviste care, de la Jean-Jacques Servan-Schreiber la Jean-François Revel, de la François Mauriac la Raymond Aron, a fost întotdeauna angajată în lupta împotriva utopiilor totalitare și a ravagiilor comunismului”, scriu Etienne Girard și Eric Chol în editorialul revistei.

Cine a fost Philippe Grumbach

Philippe Grumbach a fost redactor-șef din 1956 până în 1960, înainte de a deveni director editorial în 1974.

El a fost, de asemenea, secretar de redacție la Agenția Franceză de Presă (fosta AFP) din 1946 până în 1948. După o scurtă experiență la cotidianul Libération, s-a alăturat cotidianului L’Express în 1954 ca redactor.

A fondat Pariscope (un ghid al activităților culturale pariziene) în 1965, apoi a condus Crapouillot (un ziar satiric).

S-a întors apoi la L’Express, unde, din 1971, a fost director pe sectțiunea de politic, apoi redactor-șef și director editorial.

Membru al Consiliului audiovizualului (1977-1981), un organism consultativ, a devenit apoi producător de film, înainte de a reveni în presă în 1984, lucrând pentru cotidianul Le Figaro.

A fost spion „din ideologie” și apoi „din gustul banilor”?, se întreabă actualul redactor-șef de la L’Express.

„Pe terenul dezonorării, numele lui Philippe Grumbach se alătură numelui altor agenți din Europa de Est care s-au infiltrat la cel mai înalt nivel al guvernului sau al presei și care au fost demascați”, afirmă el, subliniind în special că „încă din 1996, L’Express a dezvăluit cum fostul ministru Charles Hernu lucra pentru KGB și sateliții săi”.

„Această penetrare sovietică în sferele de putere în timpul Războiului Rece ar trebui să ne reamintească în permanență datoria noastră de a fi vigilenți”, subliniază Eric Chol, referindu-se la recentele tentative de ingerință străină în Franța.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul