Connect with us

Actualitate

„În scaunul șoferului”. Ce ar putea urma pentru Vladimir Putin? După moartea lui Navalnîi, mulţi se tem că liderul de la Kremlin va face următorul pas

Publicat

pe

În condiţiile în care Ucraina pierde teren, iar sancţiunile occidentale au un impact redus, Vladimir Putin devine din ce în ce mai îndrăzneţ şi ar putea să se lanseze în mişcări mai temerare, scrie The Guardian într-o analiză semnată de Pjotr Sauer, reporter specializat pe Rusia.

Vladimir Putin Foto: Pavel Bednyakov / Sputnik / Profimedia

Vineri, Vladimir Putin a zâmbit şi a părut neobişnuit de festiv în timp ce îi lăuda pe muncitorii unei fabrici. A glumit cu reporterii presei de stat la o uzină industrială din oraşul Celiabinsk din Ural, pe care a vizitat-o. Încrederea lui Putin era inconfundabilă – un semn al convingerii sale depline că va scăpa cu bine după moartea din acea zi a celui mai mare critic al său, aflat în închisoare, Aleksei Navalnîi. În aceeaşi zi, a obţinut o victorie importantă în Ucraina, pe câmpul de luptă, unde trupele ruse au cucerit după luni de încercări oraşul Avdiivka.

Lumea s-ar putea să nu ştie niciodată ce s-a întâmplat în mod concret în ziua morţii lui Aleksei Navalnîi într-o închisoare izolată de dincolo de Cercul Arctic. Duminică, familiei sale nici măcar nu i s-a permis să îi vadă corpul.

Navalnîi a petrecut ani de zile suportând unele dintre cele mai dure condiții ale sistemului penitenciar rusesc. Coloniile penitenciare ale ţării sunt cunoscute pentru condiţiile lor crunte, iar liderul opoziţiei a avut parte de un tratament deosebit de crud.

Oricare ar fi circumstanţele morţii sale, anii de rele tratamente susţin opinia larg răspândită a susţinătorilor săi că Kremlinul este responsabil.

„Putin l-a ucis pe Aleksei Navalnîi”, a declarat Gheorghi Alburov, un aliat al lui Navalnîi şi cercetător la Fundaţia sa anticorupţie.

Putin este în scaunul șoferului

Liderii din Occident s-au alăturat în mod similar opiniei lui Alburov, aruncând vina pentru moartea lui Navalnîi direct asupra lui Putin. „Nu faceţi nicio greşeală: Putin este responsabil pentru moartea lui Navalnîi. Putin este responsabil”, a declarat preşedintele SUA, Joe Biden.

Dar aceste declaraţii sunt susceptibile să provoace Kremlinului, în cel mai bun caz, o nepăsătoare ridicare din umeri. Fiind deja un om căutat după decizia Curţii Penale Internaţionale care l-a acuzat că a supervizat răpirea ucrainenilor, Putin a încetat de mult timp să mai caute aprobarea Occidentului. Din punctul de vedere al Kremlinului, Putin este în scaunul şoferului. Odată cu moartea lui Navalnîi, el a aplicat o lovitură devastatoare opoziţiei deja reprimate a ţării.

Controlul său asupra politicii interne pare acum total. După alegerile de luna viitoare, el va fi încoronat pentru un nou mandat de şase ani ca preşedinte, iar mandatul său ar putea să-l depăşească chiar şi pe cel al dictatorului sovietic Iosif Stalin. Putin a fost la conducere timp de 24 de ani până acum, în timp ce Stalin a murit în 1953, după ce a condus ţara timp de 29 de ani.

Planul Occidentului nu a funcționat

Pe măsură ce se apropie doi ani de la invazia lui Putin, Ucraina este privată de ajutor vital, iar problemele de moral se văd. Sâmbătă, armata ucraineană a fost forţată să se retragă din Avdiivka, un oraş-cheie de pe linia frontului ucrainean, o decizie care a dat o lovitură militară Kievului şi a predat ferm lui Putin iniţiativa războiului .

Pe termen lung, Donald Trump, care încă nu a comentat moartea lui Navalnîi, are şanse reale de a deveni următorul preşedinte al SUA, ceea ce i-ar putea da lui Putin o carte albă în Ucraina şi dincolo de ea, scrie The Guardian.

Planul occidental de a-l izola pe Putin şi ţara sa, de a-l transforma într-un paria şi de a-i impune sancţiuni globale care să paralizeze economia rusă nu au avut rezultatul dorit. Putin a cultivat noi aliaţi şi a curtat sudul global, având parte de o primire grandioasă în Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, cândva aliaţi occidentali fermi.

Vineri, Biden s-a grăbit să recunoască faptul că, după moartea lui Navalnîi, va fi greu să aplice Rusiei consecinţele „devastatoare” pe care le-a promis în 2021. „Avem în vedere ce altceva ar putea fi făcut”, a declarat Biden.

Putin capătă încredere

Această ezitare nu face decât să întărească încrederea lui Putin.

„Cu cât Putin are mai multă impunitate, cu atât mai agresiv devine” a declarat Boris Bondarev, un fost diplomat rus de carieră care a dezertat de la Kremlin după începerea războiului din 2022. „După ce a distrus opoziţia acasă, el se va concentra apoi asupra celor care îndrăznesc să vorbească în străinătate”, a avertizat Bondarev.

Această stare de spirit pare să fie contagioasă în rândul aliaţilor lui Putin. „Rusia nu datorează nimic nimănui – să începem de acolo”, a scris Margarita Simonian, şefa postului de televiziune controlat de stat RT, comentând declaraţia NATO potrivit căreia Putin are „întrebări serioase la care trebuie să răspundă” în legătură cu moartea lui Navalnîi. Simonian, aparent neimpresionată, a continuat spunând că cinci persoane care au căzut „victimă” investigaţiilor anticorupţie ale lui Navalnîi au sunat-o deja pentru a sărbători moartea acestuia.

După uciderea lui Navalnîi, mulţi se tem pentru ceea ce va urma. „Fără niciun control asupra posibilităţii de a face greşeli fatale, un conducător rus îmbătrânit, înconjurat de lingăi, s-ar putea angaja în anii următori în acţiuni mai necugetate decât tot ce am văzut până acum”, a scris Alexander Gabuev, director al Carnegie Russia Eurasia Center.

Proeminentul sociolog rus Greg Iudin o spune o mai sumbru: „În Rusia, le place să spună că cel mai mare întuneric este chiar înainte de răsărit. Cred că este adevărat – doar că abia dacă cunoaştem încă adevăratul întuneric. Se pare că abia acum începe să se întunece. Soarele a dispărut”. (Sursa: News.ro)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized7 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized8 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized9 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul