Actualitate
Misiunea sondei spaţiale Odysseus va fi întreruptă la doar cinci zile de la aselenizare
Inginerii de pe Pământ se așteaptă să piardă marți contactul radio cu Odysseus, prima sonda spațială privată americană ajunsă pe Lună, ceea ce va duce la întreruperea efectivă a misiunii la cinci zile de la aselenizare, a anunțat luni compania Intuitive Machines LUNR.O, care se află în spatele acestei nave spațiale, potrivit Reuters.
Modulul lunar Nova C al Intuitive Machines – ilustratieFoto: NASA
Startup-ul Intuitive Machines a primit un contract de la NASA pentru a transporta la bordul navetei şase instrumente ştiinţifice care vor ajuta la studierea suprafeţei Lunii şi la măsurarea undelor radio. Compania cu sediul în Houston speră să trimită o altă navetă spaţială în martie, care va fora pentru a găsi gheaţă subterană.
NASA declarase că aceste instrumente au fost proiectate să funcționeze timp de șapte zile cu energie solară înainte ca Soarele să apună deasupra locului de aterizare.
Directorii companiei declaraseră vineri, la o zi după aterizarea lui Odysseus, că instrumentele sale vor putea funcționa timp de aproximativ nouă sau zece zile în „cel mai bun caz”.
Cu toate acestea, compania recunoscuse tot atunci că nava spațială și-a prins partea inferioară a unuia dintre picioare pe suprafața lunară inegală în timpul ultimei coborâri și s-a răsturnat.
În consecință, expunerea panourilor solare ale vehiculului a fost substanțial limitată, iar două dintre antenele navei spațiale au rămas îndreptate spre sol, împiedicând comunicațiile cu modulul de aterizare, a declarat vineri compania.
Directorii Intuitive Machines au declarat atunci că echipele sale de ingineri vor avea nevoie de mai mult timp pentru a evalua modul în care va fi afectată misiunea în ansamblu.
Într-o actualizare a statutului misiunii postată online luni, compania cu sediul în Houston a declarat: „Controlorii de zbor intenționează să colecteze date până când panourile solare ale modulului de aterizare nu vor mai fi expuse la lumină. Pe baza poziționării Pământului și a Lunii, credem că controlorii de zbor vor continua să comunice cu Odysseus până marți dimineața”.
Acțiunile Intuitive Machines s-au prăbușit luni cu 35%, după ce vineri au scăzut cu 30% în urma anunțului privind aselenizarea mai puțin reușită a navei spațiale.
Firma americană Intuitive Machines a intrat în istorie, devenind prima companie privată care a reuşit să trimită cu succes pe Lună o sondă spaţială, aselenizarea reuşită în noaptea de joi spre vineri (ora României) fiind o premieră pentru SUA de la zborul Apollo 17 din urmă cu 51 de ani.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



