Actualitate
Rusia l-a condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare pe laureatul Nobel Oleg Orlov
Disidentul Oleg Orlov, activist de prim-plan pentru apărarea drepturilor omului în Rusia și un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost condamnat marţi la doi ani şi jumătate de închisoare de un tribunal din Moscova pentru că a denunţat în mod repetat ofensiva militară rusă în Ucraina, relatează agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Oleg Orlov in timpul procesuluiFoto: Sergei Karpukhin / TASS / Profimedia
„Tribunalul a decis să-l declare pe Orlov vinovat şi să dicteze în cazul său o pedeapsă doi ani şi şase luni într-o colonie penitenciară”, a anunţat judecătorul în verdictul său, potrivit unui jurnalist al AFP prezent la audiere.
Procesul a fost condamnat de observatorii internaţionali drept unul motivat politic, notează Reuters.
Orlov, în vârstă de 70 de ani, a fost timp de două decenii unul dintre liderii grupului de apărare a drepturilor omului Memorial. El a fost unul dintre colaureaţii premiul Nobel pentru Pace în 2022, la un an după ce grupul a fost interzis şi dizolvat în Rusia.
Memorial a anunţat că Orlov a fost încătuşat după verdict şi tribunalul a dispus ca el să fie plasat imediat în arest. În ultimele sale afirmaţii de la proces de luni, Orlov a deplâns „sufocarea libertăţii” în Rusia, la care s-a referit ca la o „distopie”.
Oleg Orlov, condamnat la închisoare după ce a spus că Vladimir Putin a transformat Rusia într-o țară fascistă
Motivul inculpării sale este un articol pe care l-a scris în 2022 în care a afirmat că Rusia sub preşedintele Vladimir Putin a devenit fascistă. El a fost iniţial amendat cu 150.000 de ruble (1.628 de dolari) de un tribunal districtual, dar a fost dispusă o rejudecare şi procurorii au cerut o condamnare de 2 ani şi 11 luni.
Raportorul special al ONU pentru drepturile omului în Rusia, Mariana Kaţarova, a numit procesul lui Orlov „o tentativă orchestrată de a reduce la tăcere vocile apărătorilor drepturilor omului în Rusia”.
Memorial, fondată în 1989, a documentat abuzuri împotriva drepturilor omului de pe vremea liderului Iosif Visarionovici Stalin şi până în prezent şi a apărat libertatea de expresie, axându-se pe identificarea şi omagierea victimelor individuale.
Ian Racinski, directorul organizației „Memorial” în perioada în care aceasta a activat în Rusia și colaureat al Premiului Nobel pentru Pace din 2022, alături de Orlov și Centrul pentru libertăți civile din Ucraina, a declarat săptămâna trecută că Vladimir Putin „nu este în toate mințile” și el nu mai este un președinte legitim al Rusiei, indiferent dacă Occidentul va recunoaşte sau nu alegerile prezidenţiale din luna martie.
„Dacă vorbim de legitimitate, Putin este deja ilegitim, deoarece din 2011 nu a mai existat nici măcar un simulacru de alegeri competitive. Falsificare totală, nu mai vorbesc de reformarea Constituţiei”, a comentat acesta în cadrul unui interviu acordat la Moscova.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



