Actualitate
Paznic de la Spitalul din Brăila, filmat când leagă un pacient de pat / O infirmieră afirmă că pacientul ar trebui dus „la nebuni” / Anchetă internă şi dosar penal deschis de poliţişti
Un paznic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila a fost filmat în timp ce leagă de pat un pacient, iar o infirmieră afirmă că acesta ar trebui să fie dus „la nebuni”. Conducerea unităţii medicale a declanșat o anchetă internă, iar Poliţia a deschis dosar penal.
Spital din RomaniaFoto: AGERPRES
Sursa video: Facebook / debraila.ro
Poliţia Municipiului Brăila a anunțat, miercuri, că s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar penal în urma imaginilor apărute în mediul online care prezintă un paznic al UPU Brăila în timp ce leagă un bărbat de un pat şi o infirmieră care spune că bărbatul ar fi trebuit dus „la nebuni”, potrivit News.ro.
„La data de 28 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila – Biroul de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă de către angajaţi ai unui spital din municipiu. Verificările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi a situaţiei de fapt”, a anunțat IPJ Brăila.
Imagini filmate, duminică seară, la Unitatea de Primiri Urgenţe din Brăila au fost publicate pe o reţea de socializare şi arată cum un paznic al UPU leagă mâinile unui pacient de un pat mobil, în timp ce o infirmieră spune că bărbatul ar fi trebuit dus „la nebuni” pentru că Unitatea de Primiri Urgenţe nu este Psihiatrie. De asemenea, femeia afirmă că „are copii acasă” şi nu trebuie ca pacienţii să o „bage în pământ”.
Managerul Spitalului Județean a declarat, pentru www.debrăila.ro, că a transmis filmuleţul medicului şef al UPU Brăila şi a cerut o anchetă: „Voi cere anchetă, fără doar şi poate. O să discut cu medicul-şef UPU şi o să cer anchetă. E personal UPU, anchetă o face UPU, nu Spitalul Judeţean. E regretabil aşa ceva şi de neacceptat”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă din Brăila.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



