Connect with us

Actualitate

Un nou studiu adâncește și mai mult misterul privind „Sindromul Havana”, raportat de spioni și diplomați americani din întreaga lume

Publicat

pe

Un nou studiu al guvernului american nu a găsit nicio dovadă semnificativă că „Sindromul Havana” ar fi provocat de leziuni cerebrale, concluzie care adâncește și mai mult misterul în jurul acestei afecțiuni care a apărut în 2016 în rândul personalului SUA staționat în străinătate, relatează Reuters.

Ambasada SUA din HavanaFoto: Sunshine Pics / Alamy / Profimedia Images

Studiul a fost efectuat de o echipă de cercetători de la Institutele Naționale de Sănătate (NIH) din SUA asupra unui grup de 86 de angajați ai guvernului american și a membrilor familiilor lor care au raportat simptome neobișnuite.

Grupul de control a fost format dintr-un număr apropiat de participanți voluntari care au lucrat în misiuni similiare cu cele ale subiecților care s-au plâns că suferă de „Sindromul Havana”. Însă cercetătorii nu au reușit să găsească nicio diferență între cele două grupuri în majoritatea măsurătorilor clinice, potrivit concluziilor publicate luni în revista de specialitate JAMA.

Simptome ale acestei afecțiuni misterioase au fost raportate pentru prima de angajați ai ambasadei americane din Cuba, de unde și denumirea de „Sindromul Havana”, însă ulterior au fost raportate de diplomați, spioni, militari și alți angajați ai guvernului american din întreaga lume.

Printre simptomele care au ajuns să fie asociate afecțiunii se numără halucinații auditive și presiuni cerebrale, urmate de regulă de dureri de cap, migrene, stări de amețeală și probleme cu memoria.

„Acești indivizi au simptome care sunt reale, tulburătoare și foarte dificil de tratat”, a declarat Leighton Chan, director științific al NIH și autor principal al noului studiu.

Participanții la studiu, printre care s-au numărat angajați ai guvernului american staționați în Cuba, China, Austria și Statele Unite, au fost supuși unei serii largi de testări clinice, auditive, vizule, de echilibru, neuropsihologice și de sânge.

Cercetătorii le-au făcut de asemenea participanților la studiu mai multe tomografii prin rezonanță magnetică nucleară (RMN) pentru a investiga volumul, structura și funcționarea normală a creierului.

Noul studiu contrazice concluziile unei cercetări anterioare privind „Sindromul Havana”

Însă concluziile studiului, care s-a bazat pe două cercetări efectuate între 2018 și 2022, le contrazic pe cele ale unui studiu separat făcut de oamenii de știință de la Universitatea Pennsylvania. Studiul respectiv, publicat în 2019 tot în revista științifică JAMA, constatase unele modificări subtile ale creierului persoanelor care acuză că suferă de „Sindromul Havana”.

Dr. Chan afirmă acum că NIH a folosit protocoale mai riguroase privind RMN-urile efectuate și că grupul de control folosit în cercetările sale a fost mai apropiat de cel al pacienților în ceea ce privește atât slujbele acestora, cât și locurile în care ei au fost staționați.

Dr. David Relman, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Stanford, a notat într-un editorial de opinie publicat de JAMA concomitent cu rezultatele noului studiu că unele dintre cazuri ar putea fi explicate prin expunerea la energia de radiofrecvență.

El afirmă că este nevoie de sisteme de supraveghere care să detecteze rapid simptomele timpurii ale „Sindromului Havana”, precum și apariția cazurilor în „focare” în diversele agenții și departamente ale guvernului american.

Dr. Chan a afirmat la rândul său că o astfel de abordare ar putea ameliora îngrijorările și starea de anxietate resimțită de anumiți angajați ai guvernului federal din cauza acestei afecțiuni necunoscute.

Cercetătorii de la NIH au descoperit că peste un sfert din pacienții care raportează că suferă de „Sindromul Havana” au dezvoltat o boală cronică numită amețeală posturală-perceptuală persistentă. Această boală este provocată de o schimbare bruscă în abilitatea creierului de a interpreta mișcările în spațiu după un eveniment alarmant și persistarea stării și după ce momentul de criză este depășit.

Echipa de cercetători a raportat de asemenea o creștere semnificativă a simptomelor de oboseală, stres post-traumatic și depresie în rândul celor cu „Sindromul Havana” comparativ cu voluntarii din grupul de control.

Serviciile de informații americane spun că „Sindromul Havana” nu este rezultatul acțiunilor unor puteri străine

Louis French, director adjunct la Centrul Medical Militar „Walter Reed” și unul dintre autorii cercetării, a declarat că rezultatele obținute pe baza RMN-urilor ar trebui îi liniștească într-o anumită măsură pe cei care suferă de această afecțiune întrucât nu a fost găsită nicio legătură între simptomele neobișnuite și schimbări neurodegenerative.

„Stresul post-traumatic și simptomele legate de dispoziție nu sunt surprinzătoare având în vedere îngrijorările multora dintre participanți”, a spus el.

Anul trecut agențiile de informații ale SUA și-au prezentat primul raport despre „Sindromul Havana”, acesta concluzionând că este improbabil ca incidentele care au dus la îmbolnăvirea a aproximativ 1.000 de oficiali americani din întreaga lumesă fie cauzate de atacuri ale unei puteri străine.

Majoritatea cazurilor raportate au fost atribuite unor „afecțiuni medicale sau factori tehnici și de mediu, inclusiv boli nediagnosticate. Multe alte incidente au fost raportate dintr-o precauție excesivă”, mai spune acesta.

„Nu cred că există nimic în studiul nostru care să contrazică aceste lucruri”, a declarat acum dr. Chan de la NIH.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul