Connect with us

Actualitate

Armata israeliană anunță câți militari a pierdut de la începutul războiului în Gaza. Peste jumătate au fost uciși în atacul Hamas din 7 octombrie

Publicat

pe

Armata israeliană a anunţat luni că 600 de militari ai săi au fost ucişi de la începutul războiului cu gruparea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza în 7 octombrie 2023, relatează AFP.

Tancuri israeliene care se întorc din Fâșia GazaFoto: Menahem Kahana / AFP / Profimedia Images

„Nadav Cohen, de 20 de ani, originar din Haifa, a căzut în lupte în sudul Fâşiei Gaza”, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene pe site-ul său oficial, ceea ce ridică la 600 numărul militarilor israelieni ucişi în Israel şi în teritoriile palestiniene de la începutul războiului.

Din cei 600 de militari, cel puţin 256 au fost ucişi în Fâşia Gaza din 27 octombrie, data la care a început operaţiunea militară terestră lansată ca represalii la atacul comis de Hamas în comunităţile din sudul Israelului, potrivit unui bilanţ realizat de AFP, pe baza datelor oficiale israeliene.

Peste jumătate din cei 600 de militari decedaţi au fost ucişi în atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie.

Alţi militari au fost ucişi în Cisiordania şi la frontiera cu Libanul, unde schimburi de foc au loc aproape zilnic de la izbucnirea războiului.

În plus, peste 1.523 de militari au fost răniţi în enclava palestiniană de la începutul operaţiunii terestre, mai indică armata israeliană.

Lista „victimelor de război” publicată de armata israeliană cu militari decedaţi după 7 octombrie 2023 cuprinde soldaţi şi rezervişti.

Israelienii care au satisfăcut serviciul militar, adică o mare parte din populaţia israeliană adultă, sunt obligatoriu rezervişti până la vârsta de 40 de ani.

Unii israelieni decid să continue şi după această vârstă.

În paralel, 169.500 de militari se află sub contract.

Atacul Hamas în sudul Israelului s-a soldat cu moartea a cel puţin 1.160 de persoane, în principal civili, conform bilanţului AFP, întocmit în baza datelor oficiale israeliene.

Potrivit Israelului, aproximativ 250 de persoane au fost răpite, iar 130 dintre ele sunt deţinute în continuare ostatice în Fâşia Faza, dintre care 34 nu mai sunt în viaţă.

Ca represalii, Israelul a jurat să distrugă gruparea Hamas, pe care o consideră drept organizaţie teroristă, la fel ca SUA şi Uniunea Europeană, şi a lansat o ofensivă ce a făcut 32.782 de morţi, potrivit ultimului bilanţ făcut public vineri de către Ministerul Sănătăţii din guvernul Hamas. (Agerpres)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse3 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul