Connect with us

Actualitate

Ministrul slovac de Externe: „Nu am avut un candidat rezonabil până şi-a prezentat candidatura domnului Iohannis” / Bratislava nu a anunțat pe cine conduce la șefia NATO

Publicat

pe

Candidatura lui Klaus Iohannis la funcția de secretar general NATO este una legitimă, iar Slovacia vrea ca statele membre să fie mai atente la cerințele statelor de pe flancul estic, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul slovac de externe Juraj Blanar. El nu a anunțat pe cine susține Bratislava între Klaus Iohannis și premierul olandez Mark Rutte.

Ministrul de Externe al Slovaciei, Juraj BlanarFoto: Dursun Aydemir / AFP / Profimedia

„Slovacia este serioasă în ceea ce priveşte abordarea subiectului viitorului şef al NATO şi m-am aşteptat la mai multă deschidere, empatie, din partea statelor membre, faţă de cererile ţărilor din zona estică pentru că aceste ţări sunt cel mai mult expuse conflictului din Ucraina”, a declarat Blanar, citat de Agerpres.

În acest sens, diplomatul slovac a precizat că nu a existat „candidat rezonabil” până la anunțul lui Klaus Iohannis.

„Ne-am aşteptat să se discute mult mai mult despre interesele noastre. Nu am avut un candidat rezonabil până şi-a prezentat candidatura domnul Iohannis. Este o candidatură legitimă. Poziţia noastră e foarte clară. Dorim să auzim cum doresc să ocrotească ambii candidaţi interesele noastre de securitate. Particulară pentru Slovacia este tema protecţiei antiaeriene, pentru că noi începând din 1 aprilie nu mai suntem protejaţi aerian de niciun sistem, după ce Italia şi-a retras bateria antiaeriană temporară”, a explicat şeful diplomaţiei de la Bratislava.

El a mai afirmat că vrea să vadă cum va rezolva această problemă de Klaus Iohannis sau Mark Rutte, „indiferent cine va fi” ales secretar general, şi a precizat că ţara sa va purta discuţii bilaterale cu Olanda pentru că şi aceasta a avut un sistem antiaerian pe care l-a retras din Slovacia.

„Presupunem că vom ajunge la un acord comun înainte de summitul de la Washington”, a spus ministrul slovac cu referire la alegerea viitorului șef NATO.

h2. Care sunt țările care au anunțat pe cine susțin

Suedia și Italia s-au alăturatjoi țărilor membre NATO care și-au exprimat public susținerea pentru ca premierul olandez Mark Rutte să devină noul secretar general al Alianței, anunțurile guvernelor celor două țări venind la doar o zi după ce președintele Klaus Iohannis afirma că are șanse „rezonabile” să obțină postul.

De altfel, agenția AFP nota într-un articol publicat miercuri cu ocazia reuniunii miniștrilor de externe ai NATO la Bruxelles că Rutte și-a asigurat deja susținerea a 90% din țările aliate.

Într-un articol separat, The Financial Times enumera miercuri și care sunt țările pe care premierul olandez nu se poate baza încă: Turcia, Ungaria, Slovacia și, evident, România.

Mark Rutte și-a asigurat și susținerea statelor baltice

Rutte a primit un semnal și mai puternic de susținere luni, înainte de summitul miniștrilor de externe ai Alianței, când Estonia a anunțat că îi va sprijini candidatura.

„Pentru o #NATO puternică, trebuie să vedem Rusia cu ochi limpezi, consolidăm descurajarea și creșterile cu apărarea, susținem aderarea Ucrainei, și echilibrul geografic. Am discutat pe larg cu Mark Rutte și el își ia angajamentul față de aceste priorități. Estonia îl poate susține pentru [funcția de] Secretar General al NATO”, a declarat premierul eston Kaja Kalls într-o postare făcută pe rețeaua de socializare „X”.

La fel ca în cazul țărilor nordice, este așteptat ca cele din zona baltică să susțină același candidat în virtutea cooperării lor apropiate la nivel regional.

Semnalul dat de Kallas a fost văzut ca unul puternic în condițiile în care statele baltice se numărau printre aliații sceptici față de candidatura lui Rutte din cauza faptului că bugetul alocat de Olanda apărării în timpul celor 14 ani în care acesta s-a aflat în fruntea țării a scăzut aproape constant.

Între 2010, când Rutte a depus prima dată jurământul de premier, și 2024, Olanda nu a întrunit niciodată ținta de a cheltui 2% din PIB pe apărare, procentul scăzând până la un minim de 1,13% în 2015 în condițiile în care obiectivul a fost asumat de aliați cu doar un an înainte, după anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia și declanșarea războiului separatist din Donbas.

Klaus Iohannis: „Consider că șansele mele sunt rezonabile”

Președintele României a declarat miercuri seara, într-o conferință de presă susținută alături de președintele Consiliului European, Charles Michel, că nu are de gând să se retragă din cursa pentru șefia NATO și că nici nu negociază pentru o altă funcție la nivel european.

„Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO”, a declarat Klaus Iohannis în condițiile în care în presă au apărut speculații potrivit cărora el ar urma să își retragă candidatura în schimbul obținerii unei funcții importante în UE după încheierea mandatului de președinte.

„Şi da, sunt câteva afirmaţii în spaţiul public. În continuare, consider că șansele mele sunt rezonabile”, a punctat președintele român.

El i-a primit miercuri la Cotroceni pe Charles Michel și pe premierii Ungariei, Belgiei și Croației pentru o reuniune de lucru „dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene”, conform Administrației Prezidențiale.

Pentru obţinerea poziţiei de secretar general al NATO este nevoie de consens, votul presupunând unanimitate. Mandatul actualului secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, deja prelungit de două ori, se încheie în luna octombrie.

Klaus Iohannis a anunțat oficial pe 12 martie că își asumă o candidatură la funcția de secretar general al NATO din partea României, după ce informația a apărut inițial în presa americană pe 22 februarie.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul