Actualitate
Hanami, Festivalul florilor de cireș, în Grădina Japoneză din Herăstrău
A cincea ediţie a Festivalului Hanami – sărbătoarea primăverii are loc, sâmbătă, în Grădina Japoneză din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău) din București.
Grădina Japoneză din parcul Herăstrău din CapitalăFoto: Agerpres
„Vă aşteptăm cu numeroase ateliere, precum: origami, caligrafie, jocuri tradiţionale japoneze. Atmosfera de festival va fi susţinută de sunetul „Wadaiko” (tobe japoneze), precum şi de dansuri tradiţionale”, a transmis Ambasada Japoniei în România, citată de Agerpres.
Cei pasionaţi de artele marţiale japoneze au posibilitatea de a urmări demonstraţii de karate, kendo sau kyudo (tir cu arcul), doritorii având ocazia să probeze yukata sau kimono şi să îşi facă poze printre cireşii în floare.
Programul evenimentului include şi demonstraţii de ceremonia ceaiului, dar şi degustări de Sake, o băutură tradiţională japoneză preparată din orez.
Evenimentul, la care intrarea este liberă, este organizat de Ambasada Japoniei în România şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.
Hanami este un obicei străvechi japonez care celebrează înflorirea cireşilor şi reprezintă un moment de bucurie şi contemplare în cultura japoneză.
În această perioadă, japonezii se adună în parcuri şi grădini pentru a admira frumuseţea şi delicateţea petalelor de cireş.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



