Actualitate
Un viceministru rus al Apărării, arestat sub acuzația de luare de mită / Timur Ivanov a supervizat reconstrucția Mariupolului ocupat
Timur Ivanov, viceministrul rus al Apărării, a fost arestat pentru presupusă corupție, a anunțat marți Comitetul de Investigații al Rusiei, relatează AFP.
Timur Ivanov alaturi de familia saFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
„Ministrul adjunct al Apărării Federației Ruse, Timur Vadimovici Ivanov, a fost arestat sub suspiciunea de săvârșire a unei infracțiuni în temeiul secțiunii 6 a articolului 290 din Codul penal (acceptarea unei mită)”, a declarat Comitetul pe Telegram.
Anul trecut apropiații defunctului opozant Aleksei Navalnîi scriau că Timur Ivanov, aflat sub sancţiuni europene din octombrie, a divorţat de soţia sa Svetlana Maniovich în vara anului 2022 pentru a o proteja.
Înainte de divorţ, aceasta şi-a schimbat numele în cel de Ivanova, dar viceministrul Apărării rămăsese singura ei sursă de sprijin financiar, au adăugat sursele citate.
Ivanov este șeful departamentului de construcții al Ministerului Apărării, potrivit Mariei Pevchikh, care scria că treaba lui este să construiască orice, de la barăci ale armatei până la biserici militare.
El ar fi de asemenea responsabil de „reconstrucția” Mariupolului, orașul distrus de forțele rusești pentru a-l ocupa.
Timur Ivanov s-a născut în 1975 la Moscova, iar în 1997 a absolvit Universitatea M.V. Lomonosov din Moscova și deține rolul de viceministru din 2016.
Meduza scrie, citând-o pe jurnalista Farida Rustamova, că Ivanov este cunoscut drept unul dintre cele mai bogați membri ai elitei de securitate a Rusiei.
Jurnalista subliniază că acesta este cel mai înalt oficial suspectat de infracțiuni de la începutul războiului din Ucraina.
Acesta a supervizat numeroase proiecte majore de construcție pentru minister, inclusiv Catedrala Principală a Forțelor Armate Ruse, parcul tematic Patriot Park, Vostohnîi și reconstruirea Mariupolului ocupat.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



