Actualitate
Primele concluzii ale Colegiului Medicilor în cazul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon din București, prezentate miercuri
Colegiul Medicilor din Bucureşti va prezenta miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzațiile lansate de un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Sf. Pantelimon din București ar fi murit 17 pacienți cărora le-ar fi fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați.
Spitalul de Urgență Sfântul Pantelimon din BucureștiFoto: AGERPRES
Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), care s-a reunit în legătură cu situaţia ce vizează Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, a finalizat raportul şi l-a discutat marţi seară, conform News.ro.
Concluziile urmează să fie prezentate în cursul zilei de miercuri, într-o conferinţă de presă programată la ora 11.00.
Vor lua parte Cătălina Poiană, preşedintele CMMB, Liana Pleş, preşedintele Comisiei de Disciplină a CMMB, dar şi Lucian Negreanu, vicepreşedinte al CMMB şi preşedintele Comisiei de Jurisdicţie Profesională.
Mai multe anchete au fost deschise, inclusiv una penală, după acuzaţii referitoare la decesul mai multor pacienţi, în doar câteva zile, în Secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament.
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis concluzii preliminare, precizând că verificările au vizat doar activitatea administrativă a unităţii.
„Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă”, au transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de omor, după ce 17 pacienţi internaţi la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a spitalului au murit în decurs de doar patru zile.
Trei angajaţi ai unităţii medicale au fost audiaţi, s-a făcut cercetare la faţa locului şi au fost ridicate documente.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



