Connect with us

Actualitate

Ionuț Stroe, despre devansarea alegerilor prezidențiale: „Foarte probabil vom confirma acest scenariu”

Publicat

pe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineri seară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor locale”, a afirmat Stroe, într-o emisiune la B1 TV, transmite News.ro.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNLFoto: AGERPRES

„Lucruruile pot continua în ecuația politică de astăzi”

„Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie, când vom fi în măsură să evaluăm şi rezultatele activităţii noastre şi în mod evident să organizăm şi să proiectăm şi viitorul politic şi electoral. În momentul de faţă nu discutăm modificarea datelor. A fost şi un anunţ public al premierului în legătură cu posibilitatea de a organiza aceste alegeri în luna septembrie. Foarte probabil vom confirma acest scenariu şi după alegerile locale”, a declarat Ionuţ Stroe, vineri seară, întrebat despre devansarea datei alegerilor prezidenţiale.

În ce privește relația dintre PSD și PNL după scrutinul local și europarlamentar din 9 iunie, Stroe a afirmat că relația ar putea continua în aceleași condiții, dacă cele două formațiuni vor avea rezultate bune în actul de guvernare.

„Dacă avem rezultate şi mă refer în principal la guvernare, lucrurile pot continua în ecuaţia politică în care evoluăm şi astăzi. Din punctul meu de vedere nu există în momentul de faţă dificultăţi în această relaţie PNL-PSD, chiar dacă există competiţie electorală în mai toate judeţele şi oraşele acestei ţări. Această competiţie, această rivalitate este una istorică şi chiar dacă la nivelul Guvernului există între noi conlucrare,există dialog, decizii comune, la nivelul administraţiei publice locale am preferat să avem această competiţie”, a spus Stroe.

Acesta a afirmat că, în pofida rivalității dintre candidați liberali și social-democrați la alegerile locale, acestea nu ar fi suficiente de puternice pentru a pune sub semnul întrebării coaliția de guvernământ.

„Respectul reciproc există. Nu aş vedea niciun fel de problemă să putem să continuăm acest proiect. Momentul şi motivul pentru care am stabilit această coaliţie a fost acela de a depăşi anumite probleme, posibile situaţii de instabilitate politică, care s-ar fi putut transforma în instabilitate economică şi socială. Şi contextul de securitate în care evoluăm ca şi ţară contează enorm de mult. Cred că este cea mai potrivită coaliţie care pe undeva să oprească acest val de populism, de extremism”, a adăugat Stroe.

Cadrul legal a fost deja creat

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, care prevede că alegerile prezidenţiale au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

În luna martie, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea deputaţilor USR şi a Forţei Dreptei privind legea pentru devansarea alegerilor prezidenţiale. „În esenţă, Curtea a statuat că legea criticată realizează o redimensionare a intervalului de timp în care urmează a se fixa data alegerilor, ceea ce nu pune în discuţie un element fundamental al dreptului electoral”, au argumentat judecătorii CCR.

Cele două partide acuzau că proiectul a fost adoptat de către PSD, PNL şi UDMR, „cu încălcarea flagrantă a oricăror principii democratice”.

Pe 5 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege al UDMR care prevede modificarea datei alegerilor Preşedintelui României. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, astfel încât alegerile pentru Preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de Preşedinte al României.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că alegerile prezidenţiale vor avea loc în 15 şi 29 septembrie, iar în 8 decembrie se vor desfăşura alegerile generale.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul