Connect with us

Actualitate

Mihai Dragomir a câștigat finala „Chefi la cuţite”, sezonul 13 / Premiu de 30.000 de Euro

Publicat

pe

Primul sezon „Chefi la cuțite” cu noii chefi Richard Abou Zaki, Orlando Zaharia, Alexandru Sautner şi Ştefan Popescu a fost câștigat de Mihai Dragomir.

Noii juraţi de la „Chefi la cuţite”Foto: Facebook/ Chefi la cutite

Dragomir, concurentul lui chef Alexandru Sautner, pleacă acasă cu premiul în valoare de 30.000 de Euro.

„Nu-mi vine să cred. Parcă m-a lovit un tsunami, efectiv m-au lăsat picioarele! Sunt în stare de șoc. Am câștigat războiul și i-am făcut mândri pe chefi. Nu-mi vine să cred că premiul ăsta îmi aparține, că pe farfuria asta scrie chef Mihai Dragomir. Toată munca pe care am depus-o de acum șase ani de când am fost eliminat din bootcamp până în momentul ăsta am muncit pentru acest titlu. Sunt atât de mândru de tot!”, a fost reacția lui Mihai Dragomir, potrivit a1.ro.

„Sunt cel mai bucuros om din lume! Nu știu când am fost ultima dată așa de fericit. Doamne, cât am sperat să câștig sezonul ăsta, e victoria lui Mihai”, a spus chef Alexandru Sautner.

Marți seară, nouă competitori au trecut prin cele trei probe ale semifinalei, iar în deschiderea ediţiei de azi Irina Fodor a anunțat numele finaliştilor.

Toți foștii concurenți ai acestui sezon au venit miercuri seară să ajute finaliștii.

Etapa din această seară i-a provocat pe cei trei finalişti să îşi alcătuiască câte o echipă din foştii concurenţi şi să gătească un meniu cu aperitiv, fel principal şi desert, jurizat de specialişti din domeniul gastronomic.

Care sunt echipele finaliștilor

Mihai Dragomir, Lăcrămioara Pintilie și Lucica Susanu s-au gândit foarte bine la cei alături de care își doresc să gătească. Aceștia au scos la iveală cele mai neașteptate strategii ce ar putea să-i aducă mai aproape de marele premiu.

Așadar, primul concurent pe care Mihai Dragomir l-a luat în echipa lui din Finala Chefi la cuțite sezonul 13 a fost chiar Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui chef Orlando Zaharia. Decizia lui a fost o „lovitură” dureroasă pentru Lucica Susanu.

„Șoc, ce înseamnă asta?! Am avut nevoie de câteva minute să realizez ce se întâmplă”, a fost reacția juratului cu tunică verde, potrivit a1.ro.

Lăcrămioara Pintilie a decis ca Antonio Ștefănescu să gătească alături de ea în ultima etapă a competiției. Prima alegere a Lucicăi Susanu a luat pe toată lumea prin surprindere. Aceasta a hotărât ca Vlad Niculici (Mr. Cheesecake) să facă parte din echipa ei.

Cea de-a doua concurentă pe care Mihai Dragomir a numit-o a fost Raisa (Nicoleta Sima). Din echipa tânărului mai fac parte: Claudia Sauliuc, Iulia Creangă, dar și pe Varză.

Cuțitul de aur din echipa roz îi mai are alături pe Andrea Recaldin, Adnana Mihaela Irimia, Dumitru Arun Vasile și Cătălin Țociu în Finala Chefi la cuțite, sezonul 13.

De asemenea, Lucica Susanu a „lovit” puternic în Mihai Dragomir alegându-l pe Mario Mădălin Dumitru. Chef Alexandru Sautner a răbufnit când a văzut „mișcarea” dură a concurentei lui chef Orlando Zaharia.

Concurenta din echipa verde a mai luat-o în echipa ei și pe Tatiana Găman, dar și pe Alexandra Gabriela Veber. Ultima alegere a Lucicăi Susanu a fost Bogdan Năstase.

„Eu cred că asta nu e sănătoasă la cap! Alexandra o urăște pe Lucia! Ea i-a luat locul Alexandrei în Finală. Asta e în stare să-i arunce sare în mâncare, nu a fost o mișcare deșteaptă”, a fost reacția lui Mihai Dragomir.

Ultima alegere a finalistului din echipa galbenă l-a făcut pe chef Orlando Zaharia să „explodeze”: „Cum e posibil? V-ați aliat împotriva mea! Atât am avut de zis, respect!”.

Sezonul 13 a început la data de 18 martie şi este primul fără chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu.

Pe același subiect:

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized8 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized9 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized10 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul