Actualitate
Macron discută cu liderii arabi despre soluția celor două state
Președintele francez Emmanuel Macron, premierul Qatarului și miniștrii de externe ai Arabiei Saudite, Egiptului și Iordaniei au discutat vineri seară despre situația din Fâșia Gaza și despre punerea în aplicare a „soluției celor două state” între israelieni și palestinieni, a anunțat președinția franceză, citată de AFP.
Emmanuel MacronFoto: Peter Dejong / AP / Profimedia
La Palatul Elysée, ei au discutat despre „toate pârghiile care ar putea fi activate pentru a obține redeschiderea tuturor punctelor de trecere” în acest teritoriu palestinian și au examinat cum să „sporească și să aprofundeze cooperarea lor în materie de ajutor umanitar”.
Discuția s-a axat, de asemenea, pe „punerea în aplicare efectivă a soluției celor două state, singura modalitate de a garanta pacea și securitatea statului Israel și de a răspunde aspirațiilor legitime ale palestinienilor”.
Emmanuel Macron și-a reiterat „opoziția față de operațiunile (israeliene) de la Rafah, apelul său pentru o încetare imediată și durabilă a focului în Gaza și pentru eliberarea tuturor ostaticilor” luați de mișcarea islamistă Hamas în Fâșia Gaza.
Franța mai are încă doi cetățeni printre ostatici, al treilea, Orión Hernández-Radoux, fiind găsit mort de armata israeliană.
De asemenea, președintele francez „a condamnat fără echivoc noile anunțuri de colonizare în Cisiordania” și a subliniat „determinarea Franței de a consolida sancțiunile în acest domeniu, inclusiv la nivel european”.
Șeful CIA, William Burns, este de asemenea așteptat la Paris pentru a încerca să relanseze discuțiile cu Israelul cu privire la un armistițiu în Fâșia Gaza.
La începutul lunii mai, negocierile indirecte între Israel și Hamas, intermediate de Qatar, Egipt și Statele Unite, nu au reușit să producă un acord de armistițiu legat de eliberarea ostaticilor și a palestinienilor deținuți de Israel.
Pe același subiect:
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



