Connect with us

Actualitate

Furie la Madrid, după un concert prea „zgomotos” al lui Taylor Swift pe stadionul Bernabeu: Poliția a măsurat decibelii, localnicii amenință cu procese

Publicat

pe

Poliția a măsurat numărul de decibeli atinși la concertul cântăreței americane Taylor Swift de pe stadionul Bernabeu al clubului de fotbal Real Madrid, după ce localnicii s-au plâns de zgomotul insuportabil începând de luna trecută, când arena a început să găzduiască evenimente muzicale, scrie joi Reuters.

Cântăreața Taylor Swift, în timpul primului dintre cele două spectacole pe care le-a susținut pe stadionul Santiago Bernabeu, la 29 mai 2024, în Madrid, Spania. Foto: Ricardo Rubio / Zuma Press / Profimedia

Rezultatele măsurătorii urmează să fie evaluate pentru a se vedea dacă decibelii au depășit nivelurile permise, a declarat joi, într-o conferință de presă, purtătoarea de cuvânt a primăriei din capitala Spaniei, Inmaculada Sanz.

Ea a precizat că autoritățile au primit 25 de plângeri după concertul de miercuri.

Inmaculada Sanz a mai spus că primăria pregătește deja amenzi pentru promotorii concertelor anterioare, despre care se consideră că au depășit limitele de zgomot.

În cadrul conferinței de presă, Sanz nu a prezentat rezultatul măsurării decibelilor.

Concertul lui Taylor Swift, la care au asistat zeci de mii de fani („Swifties”), a fost prima reprezentație a unei megastar mondial pe stadionul care a fost adaptat pentru a răspunde viziunii președintelui echipei madrilene, Florentino Perez, de a extinde veniturile clubului dincolo de cele obținute din activitățile fotbalistice, astfel încât Real Madrid să poată concura financiar cu cluburile engleze din Premier League, o competiție mult mai profitabilă.

Reamenajarea stadionului, care a costat 900 de milioane de euro (978 de milioane de dolari), a inclus montarea unui acoperiș și a unui nou teren retractabil, de ultimă generație, care să permită utilizarea arenei pentru evenimente, făcându-l „un epicentru al lumii divertismentului”, după cum a declarat Perez în luna noiembrie a anului trecut.

Localnicii, hotărâți să apeleze la „măsuri legale”

Însă planul se lovește de furia localnicilor din cauza nivelului ridicat de zgomot, iar locuitorii au declarat că vor recurge la justiție pentru a bloca viitoarele evenimente.

„Nu avem de ales decât să luăm măsuri legale”, a declarat Enrique Martinez de Azagra, președintele asociației persoanelor afectate de evenimentele de pe stadionul Bernabeu.

În timpul concertului de miercuri, experții contractați de asociație au făcut propriile numărători de decibeli, care pot fi folosite ca probe într-un proces.

Experții au înregistrat cifre de 80 de decibeli, cu mult peste cei 53 de decibeli permiși de autoritățile orașului pentru o sală de concerte, a precizat Martinez de Azagra.

O sursă din cadrul clubului declara pentru Reuters în 2021 că renovarea stadionului Bernabeu va crește veniturile anuale obținute din administrarea arenei de la 150 de milioane de euro la 400 de milioane.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul