Connect with us

Actualitate

REPORTAJ. De pe front în tribună. Suporteri ucraineni, unii invalizi, au parcurs sute de kilometri ca să asiste la derby-ul fotbalistic al țării lor

Publicat

pe

Unii dintre spectatorii care au asistat la meciul Shakhtar – Dinamo Kiev, jucat la Liov, au venit 750 km cu trenul în război, de la Odessa din dragoste pentru echipele lor. Alții au venit cu proteze și purtându-și rănile de pe front. Jurnaliștii publicației sportive GOLAZO au discutat cu ei.

Soldati invalizi, suporteri impatimitiFoto: Golazo.ro

Am trăit în Ucraina, la derbyul Sahtior – Dinamo Kiev, alături de suporteri care

își merită numele. A fost primul meci la care am participat, ca ziarist, unde, la început, ni s-a arătat adăpostul destinat jurnaliștilor. E cât un vestiar mare. Spectatorii au, la rândul lor, un adăpost dedicat.

Aceasta este doar una dintre regulile după care se desfășoară meciurile din Ucraina, de când a început războiul.

România va juca împotriva Ucrainei la Euro 2024

Mulți dintre internaționalii celor două echipe-simbol ale țării lor, Sahtior și Dinamo Kiev vor fi și în lotul pentru turneul final.

Oleg Barkov, ofițerul de presă al lui Shakhtar ne-a explicat de ce ”La derby vin doar două mii de spectatori pe Arena Lviv, arenă cu 35.000 de locuri. Stau într-o singură tribună. Tot acolo urmăresc meciul reprezentanții mass-media, invitații, VIP-urile, familiile jucătorilor”.

Ca să aibă adăpost

„Pentru toți e pregătit un adăpost sub tribune în caz de alarmă antiaeriană, însă nu toți împreună. Fanii într-un refugiu, rudele fotbaliștilor în altul, jurnaliștii în altul… Fiecare adăpost are apă, medicamente, tot ce e nevoie. Jucătorii se întorc în vestiar dacă auzim sirena”, spune Barkov pentru GOLAZO.ro.

Teoretic, clubul-gazdă ar putea primi spectatori pentru 30% din capacitatea stadionului, dar trebuie să asiguri adăpost pentru toți la o eventuală alarmă și, pentru că ar fi foarte dificil, nimeni nu riscă. Așa se joacă fotbal în Ucraina.

Suporteri veniți de la Odessa, 750 km cu trenul

Stadionul, construit pentru Euro 2012, organizat de Ucraina cu vecina Polonia, a costat 211 milioane de euro. E situat în sudul Liovului.

Igor, fan al lui Șahtior, a venit împreună cu fiul său David, de 14 ani, tocmai din greu încercata Odessa, atinsă constant de rachetele lansate de ruși. Cu trenul, 750 de kilometri. „La sfârșitul lui aprilie, ne-au lovit rău”, și-a amintit Igor. S-au pozat amândoi cu fularul portocaliu al „minerilor”. „Prietenul meu, care e apropiat de Darijo Srna, directorul sportiv al lui Shakhtar, ne-a obținut biletele”, a spus tatăl.

Un alt suporter, Mikhaylo a ajuns la Liov cu mașina dinspre Ivano-Frankivsk, la 135 de kilometri. Nu era singur, ci cu băiețelul lui, Matvi, de 4 ani și 7 luni. Tot suporteri ai lui Shakhtar.

Ruslana Danilkina a luptat pe front, pierzându-și piciorul stâng. Ea a dat lovitura de start (Foto: Imago Images -preluare Golazo.ro)

O tribună majoritar formată din copii și femei

Înainte de a urca în tribună ni s-a arătat adăpostul destinat jurnaliștilor, cât un vestiar mare. Apoi am urcat în tribună.

În tribună sunt mulți copii și femei. O realitate pe care o observi deseori pe stradă, în Liov și în alte orașe. Multe femei singure sau alături de alte femei sau de copii.

Vezi mai puțini bărbați. Sunt la război ori plecați din țară ori ascunși pentru a nu fi luați de armată pe front. Cei între 18 și 60 de ani nici nu au voie să părăsească Ucraina decât în condiții speciale și numai cu acordul autorităților. Iar vârsta pentru mobilizare s-a redus de la 27 la 25 de ani.

Aceleași autorități decid care bărbați au meserii considerate critice pentru țară și sunt exceptați de război. Printre ei, și mulți sportivi, fotbaliști.

Mircea Lucescu: ”Nu am simțit durere mai mare la un minut de reculegere”

După imn, fotbaliștii s-au așezat pe cercul de la mijlocul terenului. „Minutul de reculegere e teribil, nu am simțit durere mai mare la un minut de reculegere, nu poate să nu te afecteze”, l-a descris Mircea Lucescu. Era antrenorul lui Dinamo Kiev când a început războiul, pe 24 februarie 2022, venise în iulie 2020 la Dinamo, și a rămas la alb-albaștri până pe 3 noiembrie 2023. Minutul de reculegere nu s-a schimbat de când era el în Ucraina.

Pe un stadion ce tace, acest minut de reculegere pentru toți ucrainenii dispăruți în război e ca sunetul unui ceas imens. Pe tabelă apar numele orașelor-victime, cele mai asediate, însângerate, cu cel mai mare număr de morți.

O tânără care luptase și își pierduse piciorul stâng pe front, Ruslana Danilkina, a pătruns pe teren pe teren pentru a da lovitura de start.

Titlul lui Shakhtar și lacrimile portarului său pentru fratele dispărut în război

Meciul a fost exact cum voia Shakhtar. Cu o victorie se detașa la șapte puncte și, cum Dinamo mai avea doar două partide, portocaliii erau campioni.

Nu scorul e important pentru noi. Partida s-a încheiat 1-0 pentru Șahtior, rezultatul care i-a oferit titlul. Al doilea campionat consecutiv și al 15-lea în istorie. Patru zile mai târziu, pe 15 mai, avea să câștige și Cupa Ucrainei, după 2-1 cu Vorskla la Rivne.

”Datorită militarilor, putem continua să existăm ca națiune”

A urmat sărbătoarea campionilor. Înainte însă, au fost lacrimile lui Dmytro Riznyk. Portarul lui Shakhtar, 25 de ani, a îngenuncheat în iarbă și a început să plângă.

„Știți că fratele meu a murit în război. Mi-e foarte greu. Fiecare minut de reculegere mă emoționează, îmi amintește de Serhiy, de război. Băieții noștri sunt pe front. Fără ei, noi nu ne-am fi putut aduna aici să jucăm fotbal. Datorită militarilor, putem continua să existăm ca națiune”.

Serhiy Riznyk s-a stins pe 7 septembrie 2023, în regiunea Luhansk. Cel care se înrolase ca voluntar în februarie 2022 a fost ucis de explozia unei mine. La 33 de ani.

Foto: Golazo

Soldații invalizi, pe gazon, parte din bucuria câștigării trofeului

Riznyk a fost îmbrățișat de colegi și s-a bucurat și el pentru performanța lui Shakhtar. O sărbătoare ca oricare alta în fotbalul mondial după cucerirea unui trofeu. Cu fotografii, multe fotografii împreună care să le rămână amintire. Jucătorii brazilieni, cinci în lotul echipei, aprindeau fericirea cu entuziasmul lor. Și speranța celor din jur.

Directorul sportiv, croatul Darijo Srna, 15 ani fundaș dreapta la Shakhtar, și directorul general al clubului, Serhiy Palkin, erau și ei acolo.

Pe gazon au coborât și mai mulți soldați invalizi. Îi observasem și în tribună, coborând sau urcând cu greutate scările. Alți spectatori le cereau autografe sau poze.

Shakhtar i-a invitat la meci și a avut grijă de ei. I-a adus cu autocarul, le-a oferit cadouri. Încercau să se integreze, să participe alături de jucători la bucuria succesului lor.

Nerăbdător, unul și-a aruncat cârjele în iarbă și a sărit într-un picior să poată ajunge mai repede la poză.

Când sărbătoarea s-a stins pe teren, s-au dus la vestiare alături de fotbaliști, care le-au dăruit tricourile de joc. Apoi au plecat spre casele lor.

  • Puteți citi mai multe articole din GOLAZO.ro, site de sport din grupul Hotnews, aici.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized20 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul