Actualitate
Turişti străini, îmbătaţi şi jefuiţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei / Mai mulți indivizi arestați. Precizările Poliţiei
Patru indivizi au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că îmbătau turişti străini veniţi în localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare.
Centrul Vechi din BucureștiFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Patru turişti au căzut victime acestei grupări, respectiv doi britanici, un german şi un american care are şi cetăţenie belgiană.
Conform Poliţiei Capitalei, citate de Agerpres, inculpaţii identificau cetăţeni străini în Centrul Vechi, pe care îi duceau în incinta a două localuri, sub pretextul consumului de alcool, în compania unor diverse persoane. Ulterior, profitând de starea lor în urma consumului de alcool, le sustrăgeau telefoanele mobile sau cardurile bancare.
Telefoanele erau deblocate cu ajutorul funcţiei de recunoaştere facială, după care transferau banii în alte conturi sau erau efectuate plăţi la POS-uri, prejudiciul fiind de aproximativ 450.000 lei.
De asemenea, la sfârşitul lunii aprilie, inculpaţii au pătruns într-un apartament unde locuia un turist străin, de unde au sustras bijuterii, un laptop, un Ipad, două telefoane mobile, cardul bancar şi paşaportul. Ulterior, sub pretextul că îi vor recupera bunurile şi pentru a utiliza cardul bancar sustras, inculpaţii l-au sechestrat pe turist, încuindu-l timp de cinci zile într-un club din Centrul Vechi.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Uncategorizedacum 6 zileAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g



