Actualitate
Putin anunță că 700.000 de militari ruși luptă în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri la televiziune că aproape 700.000 de militari participă în prezent la ofensiva din Ucraina, potrivit AFP.
Vladimir PutinFoto: Sergei BOBYLYOV / AFP / Profimedia
„Avem aproape 700.000 de oameni în zona operațiunii militare speciale”, a declarat Putin, folosind termenul oficial pentru invazia militară lansată în februarie 2022, în timpul unei întâlniri televizate cu soldați decorați pentru faptele lor de arme.
În decembrie, președintele rus a dat o cifră de 617.000 de oameni implicați în operațiune.
Acest anunț intervine după ce Rusia a lansat în luna mai o vastă ofensivă în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei.
Rusia nu menționează pierderile umane suferite în operațiunea sa din Ucraina.
Cea mai recentă cifră, în septembrie 2022, era de 5.937 de soldați uciși în luptă.
Dar o serie de analize independente, precum și cele ale serviciilor de informații occidentale, estimează că aceste pierderi se ridică cel puțin la câteva zeci de mii.
Cu toate acestea, Rusia are avantajul cifrelor pe linia frontului, în timp ce Ucraina se străduiește să se mobilizeze după mai mult de doi ani de lupte mortale și devastatoare.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat pierderile militare ale țării sale în februarie la 31.000 de morți.
Vineri, Vladimir Putin a pus drept condiție pentru discuții o capitulare de facto a Ucrainei, în ajunul unui summit în Elveția consacrat modalităților de obținere a păcii, de la care Rusia este exclusă.
„Condițiile sunt foarte simple”, a declarat Putin, enumerând apoi retragerea completă a trupelor ucrainene din regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie. Acestea sunt cele 4 regiuni din estul și sudul Ucrainei pe care el le-a proclamat anexate Rusiei în septembrie 2022. Cu excepția regiunii Lugansk, armata rusă nu controlează în întregime teritoriile niciuneia dintre celelalte provincii.
„De îndată ce ei declară la Kiev că sunt pregătiți pentru o astfel de decizie și încep o retragere reală a trupelor din aceste regiuni, și anunță de asemenea abandonarea planurilor lor de a se alătura NATO, de partea noastră, imediat și efectiv în același minut, va urma un ordin de a înceta focul și începe negocierile”, a continuat Putin vineri.
„Repet, vom face asta imediat”, a subliniat el. „Normal, vom garanta de asemenea retragerea în siguranță și fără opreliști a unităților și formațiunilor ucrainene”, a mai spus liderul de la Kremlin.
Președintele ucrainean a respins ceea ce el a considerat a fi un „ultimatum” în stil hitlerist.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins vineri „ultimatumul” de tip ”hitlerist” al lui Vladimir Putin, care a pus drept condiţie pentru negocieri de pace o capitulare de facto a Ucrainei, relatează AFP şi Reuters.
Propunerea de încetare a focului din partea lui Vladimir Putin este un ultimatum în care nu se poate avea încredere, a subliniat vineri Volodimir Zelenski într-un interviu pentru canalul de ştiri SkyTG24 din Italia, acordat în marja summitului G7, citează News.ro
Zelenski a declarat că el crede că Putin nu îşi va opri ofensiva militară, chiar dacă cererile sale de încetare a focului ar fi îndeplinite. „Acestea sunt mesaje de ultimatum care nu sunt diferite de mesajele din trecut”, a arătat liderul ucrainean.
„El nu se va opri”, a spus Zelenski despre Putin, făcând o paralelă cu campania expansionistă a lui Adolf Hitler înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. „Este acelaşi lucru pe care îl făcea Hitler când a spus ‘Daţi-mi o parte din Cehoslovacia şi o lăsăm aşa’, dar nu, acestea sunt minciuni (…) De aceea nu trebuie să avem încredere în aceste mesaje”, a avertizat Zelenski.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Uncategorizedacum 6 zileAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g



