Actualitate
Accident grav în Timiș, soldat cu moartea a trei persoane. Doi tineri răniţi au ajuns la spital

Şoferul avea 38 de ani iar la trecerea la nivel cu calea ferată ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus, a lovit trei arbuşti ornamentali, a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.”În urma accidentului, conducătorul auto şi alţi doi bărbaţi, în vârstă de 47 şi 62 de ani, au decedat. Alţi doi tineri, pasageri în acelaşi autoturism, în vârstă de 21 şi 27 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la spital. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii acestui accident”, au precizat reprezentanţii IPJ Timiş.La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Sânnicolau Mare cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD. Au fost alocate şi trei ambulanţe.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVozol Switch Pro 800 – un sistem modern pentru utilizatorii care caută flexibilitate și varietate
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere



