Connect with us

Actualitate

Cazul Eduard Giosu, tânărul mort după intervenția poliției. Dosarul a fost clasat! Cum explică Parchetul decizia

Publicat

pe

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul de omor, purtare abuzivă şi ultraj deschis în urma decesului lui Eduard Giosu, un tânăr care a murit anul trecut, la scurt timp după ce a fost încătuşat de Poliţie şi ale cărui rude reclamă că poliţiştii au provocat decesul.

Noi acuzații în cazul tânărului mort după intervenția poliției: „Probele esențiale din dosar, pe cale să se șteargă din calculatoare”

După luni de anchetă, procurorii au dispus clasarea cauzei privind infracţiunea de omor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, clasarea cauzei privind infracţiunea de purtare abuzivă, întrucât există o cauză justificativă şi clasarea cauzei privind două infracţiuni de ultraj, întrucât a intervenit decesul făptuitorului. Medicii legişti au concluzionat că moartea a fost violentă şi că la momentul decesului bărbatul se afla sub influenţa a cinci tipuri de droguri.

„La data de 09.07.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus clasarea cauzei privind infracţiunea de omor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, clasarea cauzei privind infracţiunea de purtare abuzivă, întrucât există o cauză justificativă (îndeplinirea unei obligaţii legale), precum şi clasarea cauzei privind două infracţiuni de ultraj, întrucât a intervenit decesul făptuitorului”, informează, marţi, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Procurorii prezintă filmul evenimentelor, aşa cum acesta a fost reconstituit în baza declaraţiilor agenţilor de poliţie implicaţi şi ale altor martori, dar şi în urma cercetării la faţa locului, imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate în zonă şi celor surprinse de camerele purtate de poliţişti, înregistrărilor convorbirilor cu operatorii Serviciului 112, precum şi înscrisurilor medico-legale.

Date din anchetă

Conform anchetatorilor, la data de 18.09.2023, în jurul orei 03:19, poliţiştii Secţiei 17 Poliţie au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că pe o stradă din sectorul 5 al Capitalei se afla un bărbat dezbrăcat, care ţipa şi se manifesta agresiv.

„Poliţiştii au identificat un bărbat îmbrăcat doar în lenjerie intimă, care prezenta mai multe excoriaţii pe corp şi care se deplasa haotic. La vederea poliţiştilor, bărbatul a început să fugă pe stradă, fiind urmărit şi somat să se oprească. La un moment dat, bărbatul s-a oprit şi s-a apropiat de poliţişti, ignorând solicitările de a păstra distanţa, împingându-se în aceştia. În acest context, poliţiştii au folosit mijloacele din dotare, respectiv spray iritant-lacrimogen şi bastoane cu care i-au aplicat lovituri în zona braţelor şi picioarelor. Bărbatul s-a îndepărtat de cei doi poliţişti şi a căzut pe spate, lovindu-se de asfalt într-un moment în care nicio persoană nu mai era în apropierea sa. Bărbatul s-a ridicat, s-a mai deplasat câţiva metri şi a căzut din nou, lovindu-se cu faţa de sol, fiind imobilizat în cele din urmă de poliţişti. În cadrul procedurii de imobilizare la sol, poliţiştii i-au mai aplicat două lovituri cu bastoanele în zona picioarelor”, reţin procurorii în cadrul anchetei.

Tânărul implicat în incidente, Eduard Giosu, a fost dus în comă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor intervenţii chirurgicale.

Opt zile mai târziu, la 26 septembrie 2023, Eduard Giosu a decedat „ca urmare a stopului cardio-respirator şi insuficienţei organice multiple”.

LOVITURA MORTALĂ A VENIT DIN SPATE – Dovada că Eduard Giosu a fost bătut înainte să-și dea ultima suflare

„În urma efectuării autopsiei medico-legale, medicii legişti au concluzionat că moartea bărbatului a fost violentă, cauzată de edemul masiv cu hemoragii cerebrale secundare, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningo-cerebrală (hematom subdural, contuzii şi dilacerări cerebrale şi hemoragie subarahnoidiană), ce au survenit la o persoană aflată sub influenţa substanţelor psihoactive (cocaină, opioide, cannabis, amfetamină, metamfetamină). La examenul medico-legal al cadavrului s-au constatat leziuni traumatice, după cum urmează: Leziunile de la nivelul extremităţii cefalice (echimoze, excoriaţii, plăgi şi traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural, dilacerări cerebrale şi hemoragie subarahnoidiană) s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur la data de 18.09.2023 şi au legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul. Leziunile de la nivelul membrelor superioare, membrelor inferioare şi trunchiului (echimoze, excoriaţii, plăgi) s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur, cu excepţia celor de la nivelul braţului drept (echimoze alungite), care s-au putut produce prin lovire cu corp alungit şi a celor de la nivelul articulaţiilor radiocarpiene, care s-au putut produce prin comprimare de corpuri dure la o persoană încătuşată, prin acţiunea propriei forţe asupra cătuşelor aplicate. Toate acestea pot data din 18.09.2023 şi nu au avut rol tanatogenerator. Aşadar, procurorii au stabilit că leziunile care au dus la deces au fost urmarea propriilor acţiuni ale victimei care, până la venirea poliţiştilor în zonă, aşa cum rezultă din imaginile camerelor de supraveghere, s-a precipitat în mod voluntar în repetate rânduri pe asfalt, s-a lovit de ziduri şi de autovehicule parcate, iar după venirea poliţiştilor s-a precipitat de două ori în modurile descrise mai sus”, se arată în comunicatul Parchetului.

În ceea ce priveşte leziunile provocate de acţiunea poliţiştilor asupra tânărului drogat, procurorii au constatat că „acestea nu au avut legătură cu decesul şi au fost urmarea îndeplinirii unei obligaţii impuse de lege, respectiv aceea de a imobiliza şi legitima o persoană care, prin comportamentul său, reprezenta un pericol pentru sine, pentru alţii, dar şi pentru ordinea şi liniştea publică”.

Cu privire la agresiunile exercitate de bărbatul în cauză asupra poliţiştilor, cercetate sub aspectul comiterii a două infracţiuni de ultraj, procurorii au constatat că a survenit decesul făptuitorului.

Moartea lui Eduard Giosu a provocat reacţii intense în spaţiul public. Rudele bărbatului au acuzat că poliţiştii care l-au încătuşat sunt responsabili pentru decesul tânărului pe motiv că aceştia lau lovit cu bastoanele din dotare. Imagini surprinse de camera de înregistrare purtată de o poliţistă în momentul încătuşării tânărului arată că poliţiştii cheamă o ambulanţă, care să îl ducă pe tânăr la spitalul Obregia, poliţiştii spunând că acesta „s-a dat cu capul de pământ” şi sângerează. Ion Giosu, tatăl tânărului mort, declara la acel moment că rănile de la capul fiului său nu au fost provocate în urma căderii, ci de către poliţişti, acesta susţinând că poliţiştii i-au „crăpat ţeasta” fiului său, cu lovituri cu tonfa.

Cinci poliţişti au fost implicaţi în acel incident.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul