Actualitate
Eugen Tomac salută realegerea Robertei Metsola ca președinte al Parlamentului European!

„Roberta Metsola, un om politic de dreapta care a condus până acum casa democrației europene, a fost realeasă în funcția de Președinte al Parlamentului European. Am votat-o cu toată încrederea, pentru că știu că este alături de România și susține necondiționat R. Moldova.Doi români, aleși vicepreședinți în Parlamentul European. Unul dintre ei este independentAm lucrat foarte bine în mandatul trecut cu Președinta Metsola și sunt convins că vom putea colabora și în acest mandat pentru a apăra interesele românilor în Uniunea Europeană. Pentru onoarea deosebită de a reprezenta România în continuare în Parlamentul European, le mulțumesc tuturor românilor care ne-au acordat încrederea. Le sunt profund recunoscător colegilor care m-au sprijinit și îi asigur pe toți prietenii politici că voi rămâne la fel de activ și serios pentru a promova România și prioritățile ei!” a scris Eugen Tomac. Klaus Iohannis și Mihai Tudose, posibili comisari europeni. Ce scenarii se fac la Bruxelles pentru viitoarea Comisie Europeană?
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



