Connect with us

Actualitate

Culisele Statului Paralel. Noi detalii despre abuzurile lui Coldea și Dumbravă. Mușamalizarea dosarelor din DNA

Publicat

pe

Magistrații Mariana Constantinescu și Ovidiu Rachițeanu au rezolvat cazul fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, unul dintre cei mai vocali contestatari atât a lui Coldea cât și a lui Dumbravă. Mai multe documente judiciare arată că Direcția Națională Anticorupție a avut o atitudine prietenoasă față de judecătorul Ovidiu Richițeanu. Un caz care a atras atenția inspectorilor judiciari a fost, când un dosar de trafic de influență formulat de Jana Păun și Irina Cernat a ajuns la DNA. Denunțătoarele erau inculpate pentru evaziune fiscală și fuseseră condamnate, la fond, la Tribunalul Ilfov, iar la acel moment dosarul se afla pe rolul Curții de Apel București la completul format din judecătorii Ciprian Ghiță și Raluca Andraș.

În denunțul semnat de acestea se făcea referire la faptul că cele două femei fuseseră contactate de un bărbat care le promisese soluționarea dosarului prin intermediul președintelui Secției I Penale, judecătorul Ovidiu Richițeanu. Condiția a fost să renunțe la avocatul pe care-l aveau și să apeleze la un profesor universitar.

Procurorul DNA a decis să schimbe încadrarea din trafic de influență în înșelăciune și să decline dosarul la Parchetul Cornetu. La acel moment, însă, DNA nu mai avea competență să ancheteze magistrați, dar procurorul anticorupție a preferat să nu trimită cauza spre cercetare la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Ca să-și poată justifica schimbarea încadrării și să decline dosarul la Cornetu, procurorul s-a folosit de o declarație a Irinei Cernat, care spunea că făptuitorul vizat nu ar fi adus în discuție implicarea membrilor completului de judecată sau implicarea președintelui secției I penale, judecătorul Richițeanu.

Secția a II-a din DNA, condusă atunci de procurorul Ana Dana, a aruncat rapid dosarul la Cornetu, ceea ce e în contradicție cu practica DNA anterioară pe dosarele cu magistrați. În 2019, un raport al Inspecției Judiciare arăta că aproximativ 3.000 de procurori și judecători au fost supravegheați prin măsuri operative timp de patru ani, din 2014 până în 2018.

Judecătorul Ovidiu Richițeanu forma, în iunie 2020, alături de judecătorul Ciprian Alexandru Ghiță, completul de judecată care trebuia să soluționeze contestația DNA față de soluția Tribunalului București din dosarul ofițerului SRI Daniel Dragomir. În ciuda acuzațiilor de corupție grave aduse de procurorii DNA, a fost declarat nevinovat și a luat o pedeapsă de un an cu suspendare. Faptul că Dragomir a fost lăsat în libertate a fost o puternică lovitură pentru Coldea, fiindcă nu-i erau satisfăcute interesele.

Problema din completul de la Curtea de Apel București era judecătorul Ciprian Ghiță pe care Richițeanu l-a simțit că nu-l poate convinge să-l condamne cu executare pe Dragomir și din acest motiv a încercat să se debaraseze de Ghiță. Ulterior, s-a format un complet de divergență și Dragomir a fost condamnat la închisoare cu executare după ce Mariana Constantinescu, al treilea judecător a intrat și a mers pe aceeași linie cu Richițeanu.

Mai exact, în luna octombrie 2019, delegat la șefia Secției I penale a CAB, judecătorul Richițeanu adresează Colegiului de conducere o solicitare de redistribuire a judecătorului Ghiță Ciprian Alexandru la o alta secție din cadrul Curții de Apel București.

În mod surprinzător, solicitarea a venit, cu toate că la mijlocul lui 2018, Richițeanu spunea Inspecției Judiciare că s-a înțeles bine cu judecătorul Ghiță Ciprian atât în calitate coleg de birou cât și în calitate de coleg de complet și că nu au avut vreodată vreo problemă. Tocmai de aceea apar semne de întrebare referitoare la demersurile judecătorului de a-și elimina colegul, pe Ciprian

Judecătorul Richițeanu a fost ulterior salvat de DNA de un posibil dosar penal, la puțin timp după ce a decis, alături de Mariana Constantinescu, condamnarea la închisoare cu executare a lui Daniel Dragomir. 

Firmele Statului Paralel, în vizorul procurorilor! Se anchetează traseul banilor în dosarul generalilor

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized19 ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul