Actualitate
Tânăr ucrainean, găsit împușcat în cap într-o fermă din Botoșani. Lângă el era o armă de vânătoare

Este vorba de un bărbat de 26 de ani, ucrainean, care a fost găsit împușcat în cap într-o încăpere din cadrul unei ferme ceva mai mici. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul l-ar fi sunat pe patronul fermei și i-ar fi spus să vină urgent, deoarece s-a întâmplat ceva. Când a ajuns, proprietarul fermei l-a găsit împușcat în cap și a anunțat autoritățile.
„La data de 31 august 2024, în jurul orei ora 08.00, poliția a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, din comuna George Enescu, cu privire la faptul că, la locuința sa se află un cetățean ucrainean decedat.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr, de 26 de ani, care prezenta o plagă împușcată la nivelul capului, iar lângă acesta se afla o armă de vânătoare.
În acest moment se efectuează cercetarea la fața locului pentru a se stabili toate împrejurările producerii evenimentului.
Totodată, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.”
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



