Actualitate
ANPC a verificat peste 500 de magazine care comercializează produse congelate, inclusiv înghețată. S-au dat amenzi uriașe

Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că în perioada 12-23 august, au avut loc mai multe acţiuni de control legate de comercializarea şi modul de etichetare a produselor alimentare congelate, inclusive a îngheţatei, la nivelul întregii ţări.
Astfel, au fost controlaţi 540 de operatori economici, la 466 dintre aceştia fiind constatate deficienţe. Totodată, a fost verificată o cantitate de peste 50 de tone de produse alimentare congelate, din care circa 34 de tone nu se încadrau în prevederile legale.
În urma neregulilor găsite, comisarii ANPC au dat 440 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, şi 130 de avertismente.
De asemenea, au fost retrase definitiv de la comercializare peste 27 de tone de produse alimentare congelate improprii consumului uman, în valoare de aproximativ 270.000 de lei.
Totodată, comisarii ANPC au oprit temporar de la vânzare 3,5 tone de produse alimentare congelate, până la remedierea neconformităţilor constatate.
”Toţi consumatorii trebuie să manifeste atenţie deosebită, în momentul în care cumpără produse alimentare congelate, inclusiv îngheţată, la ambalajele murdare, deteriorate sau care nu sunt închise etanş şi nu asigură salubritatea produsului. De asemenea, foarte importantă este verificarea de către consumatori, pe ambalaj, a datei durabilităţii minimale. Pentru a nu le fi afectată sănătatea, trebuie să refuze produsele pe eticheta cărora aceasta lipseşte sau este modificată ori depăşită”, a transmis Sebastian Hotca, preşedinte interimar al ANPC.
Neregulile descoperite:
– comercializarea unor produse congelate cu modificări organoleptice (acumulări de gheaţă în interiorul ambalajului, cu arsuri de congelare, devidate, cu stare termică modificată – decongelate);
– comercializarea unor produse alimentare congelate fără elemente de identificare şi caracterizare; comercializarea unor produse alimentare congelate cu data durabilităţii minimale depăşită;
– comercializarea unor produse alimentare congelate în ambalaje deteriorate, rupte, care nu asigurau etanşeitatea;
– lipsa informaţiilor obligatorii, la locul de comercializare a produselor congelate (menţionarea ingredientelor alergene, traducerea în limba română a elementelor de pe etichetă, lipsa înscrierii cantităţii nete, înscrierea eronată a datei durabilităţii minimale, lipsa înscrierii ţării de origine etc.).
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



