Actualitate
Vremea se SCHIMBĂ radical! Temperaturile scad chiar și cu 15 grade și sunt așteptate ploi: prognoza ANM

„De marți vremea se va răcori, la început în jumătatea vestică a țării, acolo unde maximele nu vor mai depăși 20…24 de grade, în timp ce în Bărăgan, Dobrogea și Moldova temperaturile vor mai consemna limite de până la 29 de grade Celsius”, a declarat, duminică director Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la un post TV.
„Însă răcirea semnificativă va fi la finalul săptămânii, mai ales de sâmbătă, când maximele nu vor mai depăși 18…20 de grade Celsius. De la valori de 30 de grade ziua, este posibil chiar de sâmbătă să consemnăm valori cu 10-15 grade mai puțin, iar în depresiuni să ne apropiem chiar de 0 grade Celsius, având în vedere masa de aer deosebit de rece care va aborda și zona țării noastre la finalul săptămânii viitoare”, a arătat Mateescu.
Totodată, potrivit directorului ANM, în tot mai multe zone din țară va ploua, precipitațiile fiind însoțite de vânt puternic.
„Aria precipitațiilor va fi în extindere, cantități de apă local însemnate, de 20…30 l/mp, și, nu în ultimul rând, și rafale de vânt cu viteze de 55…75 de km/h”, a precizat aceasta.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



