Connect with us

Actualitate

Lovitură pentru Guvernul Ciolacu. Comisia Europeană cere suspendarea celei de-a treia tranșe din PNRR, în valoare de 2 miliarde de euro

Publicat

pe

Comisia Europeană (CE) a aprobat marţi o evaluare preliminară pozitivă a celor şase ţinte şi a 62 din cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de două miliarde de euro (fără prefinanţare) în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al programului NextGenerationEU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.Comisia a constatat că, în această etapă, nu au fost atinse şase jaloane, fiind vorba despre reforme ale guvernanţei întreprinderilor de stat, precum şi de investiţii din domeniul transporturilor şi de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor.În acest context, Comisia Europeană propune suspendarea parţială a plăţii în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR. „Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau ţintele restante, ele primind totodată o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător”, precizează Executivul comunitar în comunicat.Potrivit sursei citate, cea de-a treia cerere de plată acoperă etape importante din realizarea a 37 de reforme şi a 17 investiţii care vor genera schimbări pozitive pentru cetăţenii şi întreprinderile din România în următoarele domenii: tranziţia verde şi digitală, transportul durabil, renovarea energetică, regimurile fiscale şi de pensii, mediul de afaceri, mobilitatea urbană, turismul şi cultura, asistenţa medicală, reformele sociale, buna guvernanţă, educaţia şi managementul apei, al deşeurilor şi al pădurilor.Printre măsurile emblematice din prezenta cerere de plată se află stimularea eficienţei energetice în industrie. Astfel, a intrat în vigoare cadrul legislativ care introduce măsuri de facilitare a investiţiilor în eficienţa energetică din industrie. Printre altele, această reformă elimină obstacolele din calea contractelor de performanţă energetică, introduce supravegherea pieţei şi aplicarea standardelor de eficienţă energetică, precum şi noi standarde pentru instrumentele financiare verzi.De asemenea, în ceea ce priveşte reforma sistemului public de pensii, a intrat în vigoare un nou cadru legislativ care stabileşte că pensiile speciale vor fi calculate pe baza principiului contributivităţii, a vechimii în profesie şi a reajustării procentului aferent veniturilor obţinute. Conform principiului contributivităţii, valoarea pensiilor va depinde de suma contribuţiilor plătite în timpul vieţii profesionale.În plus, vor fi investiţii pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a parcului imobiliar existent în condiţiile în care au fost semnate contracte de renovare în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice şi contracte de renovare integrată (consolidare seismică şi eficienţă energetică) a clădirilor publice.Comisia a transmis deja evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor şi ţintelor pe care le consideră atinse în mod satisfăcător Comitetului economic şi financiar (CEF), care are la dispoziţie patru săptămâni pentru a emite un aviz.În paralel, Comisia a comunicat României motivele pentru care consideră că jaloanele respective legate de investiţii şi de reforme nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător. România are acum la dispoziţie o lună pentru a-i transmite Comisiei observaţiile sale.”În urma avizului CEF cu privire la evaluarea preliminară pozitivă şi după evaluarea observaţiilor transmise de România, Comisia va adopta o decizie de plată, după care se poate efectua plata către România. În cazul în care, în urma observaţiilor transmise de România, Comisia îşi confirmă evaluarea potrivit căreia jaloanele în cauză nu au fost atinse în mod satisfăcător, o parte din plată va fi suspendată. Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei privind suspendările de plăţi (prezentată în anexa II la comunicarea publicată la 21 februarie 2023), care se aplică tuturor statelor membre”, se mai arată în comunicatul CE.Din momentul respectiv, România va avea la dispoziţie o perioadă de şase luni pentru a îndeplini jaloanele restante. La sfârşitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă jaloanele respective au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În caz afirmativ, ea va ridica suspendarea şi va efectua plata cuantumului suspendat, apreciază reprezentanţii CE.Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi de reforme. Planul va fi finanţat cu 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde de euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul