Actualitate
Cod Rutier 2024. Dacă vorbești la telefon, dar pe boxele mașinii, mai poate poliția să te amendeze?

Șoferii care sunt prinși cu telefonul la ureche în timp ce conduc, riscă o amendă destul de mare. Iar dacă încalcă și o altă regulă de circulație, în același timp, atunci vor rămâne și fără permis de conducere.Dar, te mai poate sancționa Poliția dacă vorbești la telefon pe difuzor?
Folosirea telefonului mobil în timp ce conduci mașina este periculoasă, fiindcă în unele situații o secundă de neatenție e suficientă pentru a se produce un accident.
Dar, realitatea este că, în prezent, aproape toți folosim diverse dispozitive mobile când ne aflăm la volan. Fie pentru a ne orienta, fie pentru a asculta muzică sau chiar pentru a vorbi în timp ce stăm în trafic.
Conform legii, este legal să folosești telefonul, tableta sau alt gadget în mașină, dar numai în anumite condiții. Altfel, vei fi amendat și chiar poți rămâne fără permis.
Cât e amenda pentru telefon
Codul Rutier prevede, în prezent, o sancțiune cuprinsă între 6 și 8 puncte de amendă pentru folosirea neregulamentară a telefonului.
Iar în anumite situații chiar poate fi reținut permisul de conducere.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni […] folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere», concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor”, prevede Art. 100. punctul 3 (h), din legea circulației.
De exemplu, dacă un șofer ține telefonul la ureche în timp ce conduce și nu are centura de siguranță pusă, va primi două sancțiuni. Una pentru folosirea mobilului, iar cealaltă pentru lipsa centurii. Și, în plus, polițistul va dispune suspendarea permisului pentru o perioadă de 30 de zile.
Dar, dacă nu pui telefonul la ureche, ci vorbești pe difuzor, te mai poate amenda Poliția?
Te mai poate sancționa Poliția dacă vorbești la telefon pe difuzor?
Conform legii, pentru a putea vorbi la telefonul mobil când ești la volan, trebuie să folosești un dispozitiv de tip hands-free. Sau să conectezi telefonul la sistemul audio al mașinii.
Deci, practic, să nu fii obligat să ții telefonul în mână. Însă, mulți șoferi vorbesc la telefon pe difuzor și țin mobilul cu una dintre mâini. Caz în care vor fi sancționați, la fel ca cei care țin telefonul la ureche.
Doar dacă cel aflat la volan ține mobilul într-un suport special, amplasat pe bord, poate vorbi pe difuzor în timp ce conduce, fără a risca să fie amendat. Pentru că ambele mâini vor fi libere.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



