Actualitate
IPS Teodosie, sancționat de către Patriarhul Daniel. Ce interdicții i-au fost impuse

Cancelaria Sfântului Sinod a sesizat faptul că Teodosie dă dovadă de „nerespectare a hotărârilor sinodale”. Concret, ierarhul Tomisului, în cadrul Sfintei Liturghii, în special în timpul pregătirii pentru primirea Sfintei Împărtăşanii sau după, recită pe de rost slujba Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare.
„Astfel, nu doar că se creează o stare de tulburare a slujbei Sfintei Liturghii, care pune în dificultate mai ales pe ierarhii co-slujitori (care de altfel i-au şi semnalat ierarhului tomitan că ceea ce face este necanonic), dar se şi încalcă flagrant practica euharistică panortodoxă, precum şi punctul 7 al hotărârii sinodale nr. 630 din 17 februarie 2011”, arată Sinodul.
Hotărârea 630 din 17 februarie 2011 prevede că: „pentru a se evita excesele străine de duhul credinței și al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unității liturgice, săvârşite cu ostentație sau din motive pecuniare, ÎPS și PS chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoțită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul țării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale țării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori”.
Ca urmare a acestei încălcări a unei hotărâri sinodale, patriarhul Daniel și Sfântul Sinod au decis ca Teodosie să nu mai fie invitat să oficieze Liturghia în alte eparhii. De asemenea, nici ierarhii BOR nu mai au voie să accepte invitația lui teodosie de a sluji la Constanța. Măsura va fi pusă în practică până la momentul în care arhiepiscopul Tomisului va respecta Hotărârea 630/2011, potrivit dobrogealive.ro.
Trebuie menționat faptul că IPS Teodosie ignoră decizia Sfântului Sinod și citește în continuare Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Aceste rugăciuni au fost rostite de ierarh atât miercuri, 30 octombrie, cât și joi, 31, octombrie, la finalul Liturghiei oficiate la Catedrala din Constanța.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



