Actualitate
MAE, după desecretizarea documentelor CSAT: Prezidențialele sunt ținta unei operațiuni externe maligne

„Autorităţile române investighează această tentativă de influenţare, care este în desfăşurare. Ne-am informat aliaţii cu privire la această încercare de interferenţă externă şi vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja democraţia, securitatea naţională şi suveranitatea”, se arată într-un comunicat al MAE transmis, joi.
Astfel, explică MAE, autorităţile române au luat decizia de a declasifica şi de a face publice rapoarte care cuprind „informaţii relevante privind operaţiuni externe maligne, inclusiv finanţare ilegală, amplificare sintetică a unor campanii digitale şi atacuri cibernetice de amploare care au avut ca ţintă alegerile prezidenţiale din România”.
Rapoartele declasificate, punctează ministerul, arată „o interferenţă externă fără precedent şi semnificativă, îndreptată împotriva instituţiilor şi proceselor democratice”.
Aceste acţiuni fac parte dintr-o încercare continuă şi persistentă de a submina angajamentul ferm al României faţă de valorile euroatlantice şi faţă de apartenenţa noastră la UE şi NATO, apreciază Ministerul român al Afacerilor Externe.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



