Actualitate
Cine sunt românii pentru care Guvernul a decis să majoreze pensiile cu o sumă considerabilă. Familiile care primesc ajutor suplimentar de la stat

Ministrul a transmis că seniorii vor primi ajutoare de 250 de lei și de 125 de lei pachete alimentare, de două ori pe an, minim. Dacă nu le-au mai fost mărite indemnizațiile, măcar astfel să fie recompensați.
„Planul nostru este să adaptăm Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente:
– Acordarea sprijinului de 250 de lei pentru persoane vulnerabile în cel puţin două tranşe + 125 de lei prin pachete alimentare, tot în două tranşe.
– Acordarea voucherelor educaţionale de 500 de lei pentru aproximativ 600.000 elevi defavorizaţi.
– De asemenea, căutăm soluţii pentru a finanţa în continuare vouchere de energie pentru populaţia vulnerabilă”, a anunțat ministrul Marcel Boloș.
Potrivit datelor transmise de către MIPE, ajutorul de 250 de lei poate ajunge către:
– persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sau pensiile sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei;
– familiile monoparentale, cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 de lei;
– familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;
– pensionarii sistemului public de pensii, ai caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi speciale, ale căror venituri lunare sau pensiile sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;
– persoanele fără adăpost, conform legislaţiei în vigoare.
Vouchere de alimente vor valora doar 125 de lei și vor ajunge către următoarele categorii:
– pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani care primesc indemnizație socială;
– persoanele cu handicap care se încadrează în pragul de venit stabilit;
– familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutorul de incluziune.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



