Actualitate
Dezastru pe Valea Prahovei. Ce „minunății” au descoperit inspectorii de la Protecția Consumatorului

Printre neregulile găsite au fost produse expirate, hote şi aparate frigorifice neigienizate, legume şi fructe depreciate. Echipele de control au închis temporar opt unităţi, iar în cazul altor două au fost făcute propuneri de suspendare a activităţii pe o perioadă de cel mult jumătate de an.
Reprezentanţii ANPC au anunţat că, sâmbătă, au fost făcute controale în localităţile Buşteni, Sinaia şi Comarnic aflate pe Valea Prahovei unde au fost verificaţi 59 de operatori economici.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 78 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 579.000 lei şi au fost emise 20 de avertismente. De asemenea, au dispuse opt opriri temporare ale prestărilor de servicii, până la remedierea abaterilor, şi două propuneri de suspendare a activităţii pentru o perioadă de până la şase luni.
În urma controalelor, au fost oprite definitiv 885 de kilograme de produse neconforme, în valoare de 40.417 lei, iar alte produse în valoare de 25.473 lei au fost oprite temporar de la comercializare.
Principalele abateri constatate au fost: agregate frigorifice neigienizate cu acumulari de impurităţi (praf, mizerie), zone ruginite, lichide scurse, zone ruginite, ventilatoare de racire neigienizate, chedere rupte la agregatele frigorifice; legume şi fructe depreciate, alimente congelate cu aglomerări de gheaţă în interiorul ambalajelor, lipsa trasabilitate la produsele de patiserie; cărucioare metalice destinate consumatorilor neigienizate cu acumulări masive de impurităţi.
De asemenea, echipele de control au mai descoperit: hote neigienizate, agregate frigorifice cu chedere rupte, ustensile neprofesionale; materii prime fara etichete cu elemente de identificare şi caracterizare şi fără data limita de consum; produse alimentare cu data limită de consum depăşită; produse fără traduceri în limba română a caracteristicilor esenţiale ale acestora; nerespectarea temperaturii de păstrare/depozitare pentru produsele alimentare.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



