Actualitate
Alertă pe șoselele din România. 4 din 10 autoturisme au deficiențe tehnice MAJORE și sunt periculoase – date RAR

”Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89.520 de vehicule, la nivelul întregii ţări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 40,01% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme”, a transmis RAR într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, cele mai multe neconformităţi au fost constatate la:
– instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (24,51%);- emisiile poluante (18,91%);- punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,29%);- vizibilitate (11,23%);- şasiu şi elemente ataşate şasiului (10,40%).
Cel mai grav este că 5.522 de vehicule, adică peste 6% din totualul celor verificate, prezentau pericol IMINENT de accident.
”Aproximativ 2,2% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat”, au precizat oficialii RAR.
Aceştia, alături de poliţişti, au dat 27.032 de sancţiuni, au fost retrase 22.892 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 341 de vehicule şi 304 ITP-uri au fost anulate.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Diverseacum 3 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



