Actualitate
Echipe de negociatori din Ucraina şi SUA vor sta la masă în această seară în Arabia Saudită pentru încetarea parţială a focului cu Rusia

Discuţiile de duminică vor preceda întâlnirea programată luni între delegaţiile Statelor Unite şi Rusiei.
Seria de întâlniri desfăşurate în Arabia Saudită a început cu un dialog direct între SUA şi Rusia, urmat apoi de discuţii între SUA şi Ucraina, în urma cărora Kievul a acceptat propunerea unei armistiţii de 30 de zile.
Delegaţia ucraineană prezentă la discuţiile de duminică va fi condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov. Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat anterior că prezenţa acestuia va permite Ucrainei să reacţioneze ”foarte rapid şi foarte substanţial”.
Totuşi, oficiali ucraineni au subliniat că întâlnirea din Riad este considerată în primul rând una tehnică. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tykhyi, a declarat vineri că cele două părţi, ucraineană şi americană, vor discuta despre ”clarificarea modalităţilor, a nuanţelor posibilelor regimuri de încetare a focului, cum ar putea fi monitorizate, controlate şi ce presupun în ansamblu”.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



