Actualitate
Stegarul Dac, în direct la Realitatea: „Au vrut să mă ducă la secție ca să-mi prelungească controlul judiciar” Ce spune Poliția

Stegarul Dac are o entorsă, de la violențe polițiștilor. Acum 10 ani am fost în aceeași situație. Am filmare când mi s-a rupt genunchiul. De data aceasta posturile TV au fost mai curajoase. Tot timpul i-am întrebat ce am făcut, să-mi aducă fapta la cunoștință, dar erau disperați să mă ducă la secție, dar am ajuns la Spitalul Obregia, iar acolo mi-au spus că n-am nimic. Totuși, nu știu de ce m-au luat. E un abuz halucinant”, a declarat Avrămuță.
„Este absolut ridicol! Ei spun că sunt acolo pentru mine, dar mă iau cu cătușele. Nu mi-au spus de ce mi-au pus cătușele. Inventează minciuni. Pentru că am devenit periculos. Voiau să mă bage la pușcărie, dar am scăpat cu controlul judiciar. Eu sunt cu inima curată. Este revolta mea față de crimele constituționale care au loc în România. Membrii Academiei Române tac mâlc. Ce se întâmplă aici este un genocid constituțional. Nu mai există stat de drept. I-am întrebat din prima să-mi spună ce contravenție am făcut. Șeful poliției le-a spus să mă ia pe sus. Dacă mă băgau în dubă, acum nu mai eram liber. ”
Georgian Drăgan, Poliția Română. „Azi a fost o sesizare la Secția 10, că domnul s-a urcta în copac. Polițiștii s-au deplasat acolo în primul rând pentru siguranța lui, dar și a celor din jur. Atunci când o persoană săvârșește faptă contravențională, Legea 61 Articolul2 este vorba de tulburarea liniștii publice, dar a avut și un comportament necooperante, l-au dus la dubă, iar pentru protecția lui a fost condus la ambulanță”, a declarat reprezentantul poliției.
„Este o persoană care are un istoric, s-a urcat pe zeci de clădiri cu intenția de a-și provoca rău. Există posibilitatea să fi căzut de la mare înălțime”, a declarat Drăgan.
„A fost tulburată liniștea publică chiar și după ce s-a dat jos. În alte dăți, i-a amenințat pe colegii mei negociatori că dacă se apropie se aruncă”, spune Georgian Drăgan.
„El este cercetat pentru ultraj, de aceea s-a prelungit controlul judiciar. Brățara nu e pentru monitorizarea persoanei, ci pentru zonele cu restricții. Noi suntem obligați să intervenim la orice sesizări. El a avut în continuare un comportament recalcitrant. Din punct de vedere al istoricului lui Avrămuță, s-a luat decizia de a-l duce la Spitalul Obregia. Decizia au luat-o medicii de la serviciul de ambulanță”, mai spune Georgian Drăgan.
„De la Obregia i-au dat drumul și și-a făcut analize la o instituție medicală normală”, spune reprezentantul Poliției.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



