Connect with us

Actualitate

Donald Trump a ajuns la ce și-a propus, cu tarifele. 50 de țări cer negcieri urgente cu Washingtonul

Comisarul

Publicat

pe

 Peste 50 de ţări au luat legătura cu Casa Albă pentru a începe negocieri comerciale, a declarat duminică Kevin Hassett, directorul Consiliului Economic Naţional al preşedintelui Donald Trump, în timp ce oficialii americani încearcă să apere noile tarife vamale extinse care au declanşat turbulenţe la nivel global, relatează Reuters.

Într-un interviu acordat emisiunii This Week de la ABC News, Hassett a negat că tarifele ar face parte dintr-o strategie a preşedintelui Trump de a provoca o prăbuşire a pieţelor financiare pentru a forţa Rezerva Federală să reducă dobânzile.

”Nu va exista niciun fel de coerciţie politică asupra băncii centrale,” a spus el

Declaraţia vine după ce Trump a distribuit vineri pe platforma Truth Social un videoclip care sugera că tarifele ar fi fost concepute intenţionat pentru a lovi piaţa bursieră şi a determina Fed să acţioneze.

Într-un interviu separat acordat emisiunii Meet the Press de la NBC News, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a minimalizat scăderea burselor şi a declarat că nu există ”niciun motiv” să se anticipeze o recesiune din cauza tarifelor.

Anunţul lui Trump de miercuri privind tarife generalizate pentru importuri a zguduit economiile globale, provocând reacţii dure din partea Chinei şi temeri privind un război comercial global şi o posibilă recesiune.

Duminică dimineaţă, oficialii de top ai administraţiei Trump au încercat să prezinte tarifele ca parte a unei repoziţionări strategice a SUA în ordinea comercială globală, susţinând că turbulenţele sunt doar efecte pe termen scurt.

Bursele americane au pierdut aproximativ 10% în doar două zile după anunţul noii politici comerciale, scădere pe care analiştii de piaţă o atribuie agresivităţii tarifelor, considerate de majoritatea economiştilor şi de preşedintele Fed drept factori care pot stimula inflaţia şi frâna creşterea economică.

Pieţele financiare, bulversate de tarife, se pregătesc pentru o nouă săptămână de volatilitate, după ce săptămâna trecută a fost cea mai slabă pentru acţiunile americane de la criza COVID-19 din urmă cu cinci ani.

Hassett a declarat că, în urma impunerii tarifelor, ”peste 50 de ţări” au contactat Casa Albă pentru a începe negocieri comerciale.

Duminică, preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, a propus iniţierea unor discuţii cu SUA pe baza tarifelor zero, promiţând eliminarea barierelor comerciale în locul aplicării unor măsuri de retorsiune, şi anunţând investiţii suplimentare ale companiilor taiwaneze în SUA.

Spre deosebire de alţi economişti, Hassett a susţinut că impactul asupra consumatorilor va fi redus, deoarece exportatorii vor fi nevoiţi să reducă preţurile pentru a rămâne competitivi.

Bessent, la rândul său, a respins ideea unei recesiuni, indicând datele solide privind ocuparea forţei de muncă: ”Cifrele de vineri privind locurile de muncă au fost peste aşteptări. Economia avansează, deci nu văd niciun motiv să luăm în calcul o recesiune,” a spus el.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Politic19 ore ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Diverse3 zile ago

Pahare din carton pentru Crăciun, cu design festiv, de la Evamar

Piața HoReCa este tot mai competitivă și, ca întotdeauna, detaliile vizuale sunt cele care fac diferența. Evamar, unul dintre principalii...

Actualitate4 zile ago

Spălătorie auto profesională Oradea – Interior și exterior fără cusur

Clean-Spot.ro Expertul tău în curățare tapițerie și detailing interior auto Oradea Transformă interiorul mașinii tale cu servicii profesionale de detailing...

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață? Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?
Diverse4 zile ago

Pavilion fix sau pliabil: care variantă se potrivește stilului tău de viață?

Există alegeri în viață care par mărunte, dar care, odată făcute, îți pot schimba complet modul în care îți trăiești...

Diverse4 zile ago

Calitatea materialelor face diferența: Ce trebuie să știi despre freza și mandrina pentru unghii

Când vine vorba de realizarea unei manichiuri impecabile, nu este suficient doar să ai talent sau să urmezi cele mai...

Uncategorized4 zile ago

Rezultatele studiului AFSRU – HR Insights 2025

  Comunicat de presă Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) București, 16 octombrie 2025 Viitorul muncii, sub semnul...

Uncategorized4 zile ago

Cum te ajută izolația exterioară cu vată minerală să economisești la facturile de energie

Într-o perioadă în care eficiența energetică a devenit o prioritate atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, alegerea...

Uncategorized5 zile ago

Cum să implementezi digitalizarea în mod eficient în cadrul companiei tale

    Digitalizarea reprezintă procesul prin care companiile integrează tehnologia digitală în toate aspectele activității lor, transformând modul în care...

Diverse5 zile ago

Consumul de pește în sarcină

Dragă mămică, știu că primele luni de sarcină vin cu o combinație de emoție, curiozitate și, adesea, teamă. Fiecare decizie...

Uncategorized5 zile ago

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung

Îngrijirea implantului dentar pe termen lung este esențială pentru asigurarea durabilității și funcționalității acestuia. Implanturile dentare sunt soluții inovatoare care...

Diverse5 zile ago

LABIRINT – Sergiu Tuhuțiu debutează ca actor într-un spectacol care îmbină muzica și teatrul: o confesiune despre greșeli, iubire și supraviețuire

După ce a cucerit marile scene ale lumii, de la Londra la New York și până la Sankt Petersburg, pianistul...

Stiri locale5 zile ago

Curățare Saltele Oradea Profesionalism în fiecare detaliu

Curățare Tapiterie și Saltele în Oradea Descoperă Soluția Ideală pentru Un Mediu Curat și Sănătos cu Clean-Spot.ro Ai nevoie de...

Uncategorized6 zile ago

Thrillerul MVM în România. Este compania maghiară care vrea să cumpere E.ON Furnizare un „Cal Troian al Rusiei”? Mituri politizate vs. realitate

Tranzacția prin care compania energetică maghiară MVM încearcă să achiziționeze E.ON Furnizare România a fost blocată. Mai mult, cazul „MVM...

Uncategorized6 zile ago

Eficiență, siguranță și profesionalism în fiecare kilometru

Într-o lume în care mobilitatea bunurilor a devenit esențială pentru economie și pentru viața de zi cu zi, firmele de...

Diverse7 zile ago

Transformă-ți Casa cu Serviciile de Curățenie la Domiciliu Oradea

✨ www.Clean-Spot.Ro Soluția Ta pentru Curățenie Profesională în Oradea Curățenie la Domiciliu Oradea – Răsfață-ți Casa cu Adevăratul Confort! Te-ai...

ActualitateO săptămână ago

Estimarea Costurilor Ascunse De Ce Aveți Nevoie de un Calculator Preț Acoperiș Înainte de a Contacta Montatorii

Procesul de achiziție pentru un acoperiș începe de multe ori cu un telefon către un montator, dar ar trebui să...

UncategorizedO săptămână ago

Tendințele anului 2026 în floristică: buchete de lalele în tonuri pastelate și mixuri naturale

 În fiecare primăvară, florile reușesc să ne surprindă prin frumusețea lor efemeră și prin modul în care inspiră eleganță, prospețime...

ActualitateO săptămână ago

Rolul medierii în soluționarea conflictelor de muncă

Conflictele la locul de muncă pot apărea frecvent, fie că este vorba despre neînțelegeri între angajați, probleme cu angajatorul prin...

Diverse2 săptămâni ago

La EnVogue Residence – Iuliu Maniu, Black Friday ține trei luni: voucher de 3.000 de euro pentru loc de parcare, oferit la achiziția unui apartament în corpul B

Dezvoltatorul autohton EnVogue Residence anunță lansarea unei noi promoții de Black Friday, ce se va desfășura începând din luna octombrie până la 31...

Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic
Diverse2 săptămâni ago

Ce flori alegi pentru un buchet de recunoștință pentru un medic?

Când oferi flori unui medic, nu trimiți doar culori și parfum. Transmiți ore recuperate, grijă atentă, o liniște care nu...

Top Stiri Comisarul