Actualitate
Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poenari a fost publicului după îndelungate lucrări de conservare și restaurare

Cetatea, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Arefu, este ridicată pe un vârf de munte, la intrarea în Cheile Argeșului, lângă DN 7C – Transfăgărășan, accesul turiștilor făcându-se pe 1.480 de trepte amenajate pe versant, prin pădure. Fortificația a fost inițial construită în secolul al XIV-lea, fiind consolidată și extinsă în timpul domniei lui Vlad Țepeș.„De astăzi, cel mai cunoscut obiectiv turistic al județului, cel care atrage peste 100.000 de turiști anual, atât din țară cât și din străinătate, a fost redeschis. Încă din primele minute de la deschidere, zeci de turiști au urcat, alături de oficialități, cele 1.480 de trepte care duc la cetate (…). Cel mai tânăr turist a fost Eveline, o fetiță de numai 5 ani și jumătate, venită din București împreună cu părinții ei”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean (CJ) Argeș.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



