Actualitate
Donald Trump are în vedere plafonarea preţurilor medicamentelor în SUA la niveluri internaţionale

Cele două surse, care au cerut anonimatul deoarece nu sunt autorizate să vorbească public, au declarat că se aşteaptă ca iniţiativa să vină din partea agenţiei care supervizează programele Medicare şi Medicaid.
Una dintre surse a spus că a fost informată direct de oficiali din domeniul sănătăţii că această politică este luată în calcul şi că este considerată o prioritate de nivel mediu pentru administraţia Trump, în contextul în care preşedintele încearcă să reducă preţurile la medicamente.
Statele Unite plătesc cele mai mari sume din lume pentru medicamente, uneori de aproape trei ori mai mult decât alte naţiuni dezvoltate. Donald Trump a declarat în repetate rânduri că doreşte să reducă acest decalaj, dar nu a oferit detalii concrete.
”Nu cred că administraţia înţelege pe deplin impactul pe care o astfel de politică l-ar putea avea asupra inovaţiei în SUA. Ar putea perturba întregul sistem de sănătate, nu doar industria farmaceutică”, a spus prima sursă.
Aceeaşi sursă a menţionat că se aşteaptă ca agenţia Medicare să lanseze un proiect pilot pentru această politică. Ambele surse au declarat că această măsură este mai îngrijorătoare pentru industrie decât alte iniţiative aflate în discuţie, precum taxele vamale pe medicamente importate.
”Este cea mai mare ameninţare existenţială la adresa industriei şi a inovaţiei bioştiinţifice americane”, a spus prima sursă.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



