Diverse
CITY PROTECT SECURITY continuă extinderea la nivel național și anunță noi parteneriate în retail
Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT SECURITY, a anunțat noi pași importanți în dezvoltarea companiei, confirmând ritmul accelerat de extindere pe care firma îl menține la nivel național.
„În iulie 2025, vom prelua 54 de noi magazine în întreaga țară, parte dintr-un proiect extins la nivel național, ceea ce aduce o nouă creștere importantă pentru anul 2025”, a declarat Dumitrache.
Potrivit acestuia, luna mai 2025 a adus deja rezultate remarcabile pentru companie, cu o dublare a cifrelor față de anul financiar precedent.
În plus, începând cu luna octombrie 2025, CITY PROTECT SECURITY va începe un nou proces de onboarding alături de un client important din sectorul retail, care presupune preluarea a încă 50 de posturi de pază.
„Este un nou pas semnificativ în dezvoltarea companiei și în extinderea cotei noastre de piață”, a precizat fondatorul.
Bogdan Dumitrache a ținut să sublinieze că această evoluție susținută nu ar fi fost posibilă fără sprijinul clienților deja existenți:
„Această creștere nu ar fi fost posibilă fără sprijinul și încrederea clienților noștri actuali, și pe această cale vă mulțumesc! Fiecare colaborare ne-a oferit șansa să construim un parteneriat solid pe termen lung.”
CITY PROTECT SECURITY continuă astfel consolidarea poziției pe piața serviciilor de securitate, cu un portofoliu în expansiune și obiective clare de dezvoltare pentru perioada următoare.
Sursa: Stiri Companii.
-
Politicacum 2 săptămâniRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Diverseacum O săptămânăSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Politicacum 2 săptămâniCum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
-
Socialacum 3 săptămâniPicioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi
-
Uncategorizedacum O săptămânăHONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară



