Connect with us

Actualitate

Vanilia a devenit mai scumpa decat argintul si creeaza probleme producatorilor de inghetata

Publicat

pe

Pretul vaniliei a crescut puternic in ultimii doi ani, la aproximativ 600 de dolari kilogramul, si a ajuns mai mare decat cel al argintului, dand fiori producatorilor de inghetata.

Un producator britanic de inghetata, Snugburys Ice Cream, din apropiere de Nantwich, Cheshire, produce circa 5 tone de inghetata intr-o saptamana aglomerata, la o ferma de familie. Aproximativ o treime din cele 40 de arome pe care le foloseste contin vanilie, iar Snugburys Ice Cream a ajuns sa plateasca de 30 de ori mai mult pentru acest extract decat in anii anteriori.

„Pretul a crescut foarte mult, asa ca anul trecut am decis sa cumparam vanilia in avans cu un an. A trebuit sa decidem daca vom absorbi costurile, ceea ce am facut pana la urma”, a declarat Cleo Sadler, care coordoneaza productia.

Cumpararea in avans inseamna ca cele trei surori care administreaza afacerea au stocuri suficiente pentru vara viitoare si pot mentine neschimbate preturile.

Dar cel putin o alta afacere cu inghetata a renuntat sa mai serveasca vanilie din cauza costurilor prea mari.

Julie Fisher, care a fondat producatorul de inghetata artizanala Ruby Violet in urma cu sapte ani, a declarat pentru BBC ca a scos vanilia din meniul retelei sale de distributie din Londra, pentru viitorul previzibil, pentru ca nu isi poate perrmite costuri de mii de lire sterline.

Si alti producatori au spus ca reconsidera utilizarea acestui extract costisitor.

Snugburys distribuie inghetata in intreaga regiune de Nord-Vest a Angliei, dar detine si un magazin local, unde familiile din regiunea rurala cumpara in mod frecvent inghetata.

Sadler si surorile ei, Kitty si Hannah, se mandresc cu ingredientele de casa folosite, asa ca nu vor sa inlocuiasca vanilia cu alternative sintetice.

„In ceea ce priveste viitorul, va trebui sa analizam cifrele si sa vedem cum ne vom descurca in anii urmatori”, a spus ea.

De ce creste pretul vaniliei?

Cea mai mare parte a vaniliei, respectiv 75%, este cultivata in insula Madagascar, situata pe coasta de sud-est a continentului african.

„Principalul motiv al pretului ridicat este ca in martie anul trecut a avut loc un uragan care a distrus numeroase plantatii”, a explicat Julian Gale, analist in domeniul marfurilor la firma IEG Vu.

El a spus ca in pofida sperantelor ca preturile ar trebui sa scada, acestea au ramas ridicate din cauza cererii mari.

Vanilia se cultiva greu, se obtine dintr-o floare de orhidee, asa ca este al doilea cel mai scump condiment din lume dupa sofran.

Alti producatori sunt Papua Noua Guinee, India si Unganda.

„Vanilia este exportata la nivel mondial, iar o mare parte merge in Statele Unite, unde industria inghetatei este foarte dezvoltata”, a spus Gale.

Dar nu este vorba doar despre inghetata, vanilia este folosita in producerea dulciurilor, a alcoolului, dar si la cosmetice si parfumuri.

Extractul natural de vanilie este un lichid dulce, parfumat, de culoare maro. Producatorii de alimente mai cumpara pudra de vanilie, iar mici punctulete negre pot fi observate in inghetata. Pretul pudrei a crescut la randul sau de cateva ori.

Aroma sintetica de vanilie este extrasa din lemn si uneori chiar din petrol. Se anticipeaza ca aceasta aroma va fi utilizata pe scara larga de catre producatorii care vor dori sa evite cresterea preturilor.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul