Actualitate
Despre trădări și trădători
După anunțul domnului Siegfried Muresan privind trecerea la PNL se vor mai scrie multe și mulți vor fi pro și contra.
Eu mai spun decât că gestul său este unul de o josnicie fără margini, dând dovadă de un caracter egal cu cel al lui Dragnea și a altor fripturiști, care se tot plimbă dintr-un partid în altul obținând funcții și foloase pentru ei și cei apropiați lor.
Plecarea domnului eurodeputat nu este chiar o pierdere de neînlocuit. Ca el sunt mulți. Chiar și printre membri activi ai PMP-ului sunt 2-3 care îl susțin. Ce sa zic? Poate își pregătesc și ei plecarea. Sunt deja obișnuiți cu trădările.
Dacă încă mai are puțină demnitate, își poate da demisia, iar din 2019 poate, dacă PNL îl va susține așa cum a făcut-o PMP, și alți domni înstăriți, să ocupe din nou o funcție de eurodeputat. Oricum am văzut ca proiectul dânsului este sa dea guvernul PSD jos. Sunt sigur că peste încă 5 ani, sloganul va fi: să dau guvernul X jos.
Ma gândesc, că poate nu a avut de ales și a trebuit să urmeze linia dictată de anumite “forțe oculte” și atunci l-aș putea întelege, dar, doar dacă este adevărat și vine să ne spună. Sunt și alții care au avut tăria să o facă și sunt teferi, bine mersi. Și ei aleargă după alte funcții.
Cam atât am avut de spus despre acest subiect.
Seară bună, domnule Muresan! Vă asteptăm DEMISIA! (Andrei Pavel –PMP).
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniUn-Doi adaugă biletele Loto în aplicația mobilă și extinde rețeaua de automate de plată la peste 2.000 unități
-
Diverseacum 3 săptămâniCum transformi continutul de beauty in venit: modelul din spatele competitiei Face of Oriflame
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCasca de copiat între tentație, iluzie și consecințe
-
Actualitateacum O săptămânăCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Featuredacum 2 săptămâniPachet deratizare și dezinsecție pentru blocuri: ghid de alegere și beneficii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCe economii poți face, în teorie, cu un planificator producție?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum te ajută AI-ul să înțelegi performanța business-ului tău?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCum construiești o prezență durabilă online fără reclame constante



