Connect with us

Actualitate

UE va trebui sa se apropie de SUA sau vom vedea alte miscari ale lui Putin Interviu

Publicat

pe

Gestul istoric al SUA de a-si muta ambasada de la Tel Aviv si de a recunoaste, astfel, Ierusalimul drept capitala a Israelului pare a fi creat o ruptura intre SUA si UE, dar si in interiorul UE, unde Romania face, alaturi de alte trei state, corp distinct. Dar ce inseamna asta pentru relatiile transatlantice si cum arata in acest context perspectiva de pace, in Orientul Mijlociu?

Exact in ziua in care administratia americana a inaugurat noua ambasada de la Ierusalim, dar acum 70 de ani, David Ben Gurion a proclamat oficial statul Israel, iar Washingtonul a fost primul care a recunoscut noul stat.

Urmeaza, in 1967, asa-numitul „razboi de sase zile”, cand Israelul cucereste Peninsula Sinai, Fasia Gaza, Cisiordania si Inaltimile Golan. In 1979, a fost incheiat Acordul de la Camp David, mediat tot de SUA, prin presedintele Jimmy Carter.

2000 este anul celei de-a doua Intifade palestiniane, cand premierul Ariel Sharon incepe ridicarea unui zid inalt spre tinuturile palestiniene.

Acum, America lui Donald Trump isi doreste sa fie, iarasi, deschizatorul de drumuri, asa cum a fost in 1948, presedintele Harry Truman. Cine o va urma?

Ce inseamna pentru Uniunea Europeana aceasta noua falie care o desparte de SUA?

Ehud Yaari, expert international al Washington Institute for Near East Policy
si autorul mai multor volume privind conflictul israelo-palestinian (Toward Israeli-Palestinian Disengagement and Peace by Piece: A Decade of Egyptian Policy and Sinai: The New Front?), crede ca UE va trebui sa aleaga: relatii mai apropiate cu SUA sau spatiu mai mare pentru miscarile lui Putin.

In acelasi timp, intr-un dialog pentru Ziare.com, Ehud Yaari avertizeaza ca problemele din Orientul Mijlociu sunt mult mai complexe, iar ecranul impartit in doua, cu Israel de-o parte si violentele din Gaza, de cealalta parte, e de multe ori o lectura prea facila.

Parasim astfel galceava de la Bucuresti, unde o tema esentiala de geopolitica a fost prinsa in circul politic si, astfel, ratata.

Ehud Yaari a fost asistent coordonator la Ministerul israelian al Apararii (1968) pentru Teritoriile ocupate, corespondent pentru Orientul Mijociu al ziarului Davar si al Radioului Armatei (1969-1975), analist-sef pentru aceeasi regiune la postul HaArutz HaRishon – Channel 1 al televiziunii israeliene si editor asociat la The Jerusalem Report (1990-2009).

Scrie frecvent in presa internationala, in publicatii ca New York Times, Wall Street Journal, Washington Post, Foreign Affairs si Atlantic Monthly.

In primul rand insa, care este semnificatia directa a deciziei SUA? Care este mesajul transmis de administratia Trump in privinta conflictului israelo-palestinian?

Mesajul lui Trump este clar: negocierile trebuie sa se bazeze pe realitate: Ierusalimul este capitala Israelului si palestinienii au acceptat asta la Oslo. Granitele exacte vor trebui sa fie trasate de comun acord intre cele doua parti.

Pana acum, solutia pusa pe masa este asa-numita „2 states solution”. Ce insemna ea atunci cand a fost formulata si ce inseamna astazi? Mai e posibila?

Inseamna acelasi lucru: solutia celor doua state inseamna un stat palestinian traind in pace langa statul Israel.

Va schimba decizia SUA negocierile pentru pace?

Palestinienii au refuzat sa mai negocieze de la ultima incercare facuta de Secretarul de Stat John Kerry. Ei incearca din rasputeri sa-si impuna solutiile proprii prin intermediul unor conferinte internationale, in loc de acorduri bilaterale.

Asa cum spuneam la inceput, s-a creat o falie in interiorul UE in privinta politicii fata de conflictul israelo-palestinian. Considerati ca e necesara in continuare o pozitie unica a Uniunii Europene?

Cred ca Uniunea Europeana nu va fi capabila sa isi mentina o politica unitara, dar asta nu va impiedica emiterea unor declaratii plate de catre Bruxelles. Brexit-ul va accelera procesul.

Cum arata, din acest punct de vedere, relatiile transatlantice?

Uniunea Europeana are dificultati in a accepta leadeshipul lui Trump si solicitarea lui ca statele europene sa plateasca mai mult pentru aparare.

Ruptura se adanceste si testul va fi dat in curand, cand SUA vor impune noi sanctiuni care vor afecta firmele europene. La final, Uniunea Europeana va trebui sa mentina relatii apropiate cu SUA, altminteri vom vedeam noi miscari din partea lui Putin.

Ecranul televizorului a fost impartit, luni, in doua: pe jumatate de ecran era transmisa ceremonia de inaugurare a ambasadei americane, iar pe cealalta jumatate curgeau imagini din Fasia Gaza, acolo unde erau proteste si unde au fost ucisi peste 50 de oameni. E aceasta imagine duala cliseica? Ce lipseste de aici? Despre ce se vorbeste in exces si despre ce nu se vorbeste?

Au fost 61 de morti.

Mutarea ambasadei la Ierusalim este istorica, pentru ca abroga defuncta rezolutie ONU din 1947 asupra impartirii Palestinei, in care Ierusalim ramanea un oras international.

Chiar si Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a abandonat-o in urma cu multa vreme.

Varsarea tragica de sange in Gaza este o noua drama in procesul de implozie in care se afla miscarea nationala a palestinienilor. A fost o scena de sinucidere colectiva instrumentata de Hamas.

Adevaratele probleme in regiune sunt: incercarea Iranului de a obtine hegemonia in Levant, modelarea viitorului Siriei, prevenirea colapsului economic in Egipt si promovarea aliantei emergente dintre Israel si sunniti.

Context istoric: Ce sunt Acordurile de la Oslo, pentru care trei lideri politici au impartit Nobelul

In 13 septembrie 1993, lideriul palestinian Yasser Arafat si cel israelian Yitzhak Rabin au incheiat primul acord de pace.

Pentru acest acord, negociat in deplina confidentialitate in Norvegia si semnat sub privirile presedintelui american Bill Clinton, liderul OEP, Yasser Arafat, premierul israelian Itak Rabin si ministrul de externe Shimon Peres aveau sa primeasca in anul urmator Premiul Nobel pentru Pace.

Acordurile de la Oslo stabilesc liniile mari ale unei autonomii palestiniene, pentru o perioada de cinci ani, in teritoriile ocupate, incepand din Fasia Gaza si pana in orasul Ierihon, in Cisiordania ocupata de Israel.

In acea zi de 13 septembrie, relata AFP, la Casa Alba, asistenta de pe „peluza de sud” era pe masura evenimentului: doi fosti presedinti americani -George Bush si Jimmy Carter -, opt fosti secretari de Stat, intregul Congres, Curtea Suprema, numerosi ministri de Externe, ambasadorii arabi si altii. In total, au fost prezenti 3.000 de invitati si 1.000 de jurnalisti.

In urmatorul an, Arafat a revenit in Cisiordania, dupa aproape trei decenii de exil, si a format Autoritatea Palestiniana.

In noiembrie 1995, Rabin a fost asasinat de catre un extremist evreu, iar astazi, la 25 de ani de la Acordurile de la Oslo, perspectivele pacii nu mai sunt atat de optimiste.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized3 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Top Stiri Comisarul