Ce se intampla cand strada nu se lasa divizata Interviu

Poti fi crestin si in acelasi timp sa protejezi minoritatile, fara a-i lasa pe politicieni sa inventeze false falii in societate, doar pentru a sparge unitatea creata de strada, la protestele din ultimul an, care au reusit sa salveze ce se putea salva din Legile Justitiei.

Mai e un hop, modificarile aduse Codurilor Penale, dar poetul Radu Vancu, cel care protesteaza zi de zi in fata sediului PSD din Sibiu, este convins ca strada se va mobiliza si va opri, iarasi, raul.

L-am intrebat pe Radu Vancu cum se poate sa iti gasesti o voce echilibrata intr-o Romanie de care politicienii trag cu dintii si in care ti se cere, la fiecare pas, sa te pozitionezi, sa fii contra cuiva sau pentru ceva.

In Romania, cel mai greu si mai riscant este sa te situezi la centru, ati scris recent pe Facebook. Sa incepem de aici. Care sunt extremele autohtone fata de care trebuie sa identificam centrul?

In contextul romanesc, una dintre extreme ar fi cea care spune ca distrugerea comunista nu este, de fapt, o distrugere, ci un efort de modernizare a tarii, dispusa sa ignore enorma crima comunista si muntele de cadavre pe care comunismul s-a cladit, de dragul unor iluzorii eforturi de modernizare a tarii. Gasesc asta inacceptabil, pentru ca, asa cum s-a mai observat, chiar daca experimentul comunist ar fi fost, sa spunem, un succes, tot ar fi fost un enorm esec moral, daca s-a construit pe atata suferinta umana, pe o cantitate inacceptabila de durere, de crima, de abuz al tuturor drepturilor fundamentale ale omului.

Cu atat mai mult cu cat se vede ca regimul comunist a fost un esec, a sta sa separi cadavrele si destinele distruse, pentru a numara cate blocuri s-au construit, mi se pare nu doar intristator, dar inacceptabil si revoltator. Asta e una dintre extreme.

Cealalta extrema mi se pare cea a dreptei, care incepe sa nu mai distinga intre statul laic si statul teocratic, a unei drepte extreme care ar vrea sa legifereze in Romania dupa cadrul biblic strict. Ma gandesc, bineinteles, in primul rand la referendumul pentru familie, care e, de fapt, despre restrangerea de libertati, mai mult decat despre redefinirea familiei, despre distingerea intre categorii de cetateni mai degraba decat despre o, de asemenea iluzorie, familie traditionala.

Cred ca a te situa intre cele doua extreme te expune la riscul de a fi agresat de ambele parti. Eu, incercand sa fiu crestin, cred ca tocmai efortul de a fi crestin trebuie sa te oblige la efortul de a ocroti minoritatile abuzate, cele carora le vine greu sa existe intr-o majoritate. Pentru mine, a fi crestin si a fi liberal si a fi pentru drepturile minoritatilor nu se afla intr-o excluziune reciproca, ci intr-un raport de incluziune foarte natural.

De pilda, atunci cand am exprimat aceasta idee, am fost insultat si dinspre stanga, si dinspre dreapta: stanga m-a numit pupator de moaste, iar dreapta mi-a spus, practic, ca sunt comunist. Iata cum, incercand sa nuantez si sa construiesc o pozitie incluziva, care sa distinga intre spatiul privat al credintei tale si spatiul public, in care trebuie sa se articuleze o societate, te pune in postura neplacuta de a incasa in ambele parti injurii si insulte. De asta si cred ca acest centru este greu de construit.

Pare o utopie, sa poti bine delimita acel punct de echilibru in toate. Mai ales in Romania, unde practic ti se cere „zilnic” sa fii impotriva cuiva/a ceva. Orice iesire din logica asta este imediat speculata. Vrei sa dezbati daca e legitima relocarea ambasadei in Israel, esti automat pesedist. Te-ai dat cu cei rai. Cum se poate iesi din asta?

Cu foarte multa rabdare, cu mai putini nervi, cu o disponibilitate la dialog chiar si atunci cand esti insultat in mod direct si numit fascist sau comunist sau pupator de moaste. Trebuie sa ai rabdarea de a dialoga, de a explica, de a asculta si argumentele celuilalt.

Stiu ca pare utopic, stiu ca e greu sa iti pastrezi rabdarea, dar eu cred ca aceste falii care par ireconciliabile, aceste tensiuni intre diversi pot fi surmontate, pot fi neutralizate. Am avut experienta aceasta cu diversi amici de stanga, care vedeau in mine un dusman, pentru ca eu cred in capitalism si in piata libera. Discutand cu rabdare cu ei, am descoperit ca lucrurile care ne separa nu sunt atat de multe, ca si ei vor ca protectia sociala sa se realizeze, de pilda, tot in interiorul unei societati libere, in care redistributia sa se poata face mai eficient. Am descoperit ca exista puncte comune dincolo de pozitiile care ne separa.

Cred ca acest clivaj, stanga/dreapta, nu mai este atat de acut in zilele noastre, poti gasi multe puncte de dialog si cred ca, de fapt, criteriul esential dupa care trebuie sa ne definim astazi este axioma antitotalitara. Nu te deranjeaza un stat care se construieste pe incalcarile libertatilor celorlalti, atunci nu putem avea un dialog comun, pentru ca asta inseamna ca este de partea cealalta a axiomei anti-totalitare. Asta cred ca e, de fapt, ceea ce ne poate uni.

De pilda, in ultimele luni, in ultimul an, in pietele din Romania au iesit categorii diverse: si de stanga, si de dreapta, si de centru, oameni iritati ca se construieste un stat iliberal si deci totalitar. Asta i-a iritat foarte mult, aceasta incalcare a libertatilor, aceasta incercare de a construi un stat al minciunii si al abuzurilor si au iesit in strada, ca un grup coagulat, desi este foarte eterogen, pentru a protesta fata de incercarea de a limita anumite libertati si fata de incercarea de a dezincrimina anumite infractiuni.

Si totusi, in pofida acestei unitati pe care o vedeti in strada, apar iata, teme utilizate tocmai pentru a crea clivaje. Ati amintit de referendumul pentru definirea familiei. Cine speculeaza aceste dihotomii? O societate care functioneaza dihotomic e mai usor de manipulat?

Sigur ca despre asta este vorba, despre specularea unor falii care sa sparga blocul acesta coagulat impotriva unui anumit fel de a face politica.

Atunci cand e limpede ca in strada sunt categorii foarte diverse de oameni, cel mai simplu lucru pentru un politician, pentru a sparge acest bloc care pune presiune pe politic, e sa faci diviziuni din ceea ce se manifestase ca incluziuni, de a introduce teme false, cum e cea a referendumului, de a crea nu atat niste perdele de fum, desi e vorba si despre asta, ci de a identifica, de a inventa, daca nu, teme care pot sparge ceea ce abia se unise.

Acolo e de fapt marele pericol: sa lasi politicul sa divizeze o comunitate care tocmai se incheaga.

Legat cumva de gandirea aceasta dihotomica mai este si acest cult al eroilor, de personalizare a institutiilor. De unde nevoia asta de eroi? Nu e aici si o forma de delegare si, prin asta, de eludare a responsabilitatii? Sa ii inchida Kovesi pe toti coruptii!

Da, sigur ca e o raportare metonimica: identifici o institutie cu persoana care o conduce. Nu as numi-o chiar cult al eroilor, pentru ca asta e chiar ceva nobil. Ma gandesc la Carlyle si la cartea lui despre cultul eroilor, de pilda, care e eminamente pozitiv si vine, de fapt, dintr-un cult al mortilor si al traditiei si nu sunt sigur daca noi avem acest cult al traditiei.

Registrul e desigur cel mic, asa cum e si cel care insoteste cumva si cultul fara discernamant al mortilor. De pilda, atunci cand moare cineva, tendinta e sa ii stergi pacatele, sa amintesti ca a scris carti, dar sa treci sub pres faptul ca a colaborat cu regimul comunist. Sunt suficiente exemple in ultimii ani.

Asta cred ca este exact opusul cultului real al mortilor si al eroilor, e un fel de a folosi moartea ca aneantizant moral, as putea sa ii spun, un criteriu de anulare a eticii: daca a murit, atunci numai bine despre el!

Bun, in felul acesta probabil incerci sa iti asiguri si tu o portie de mantuire: daca el, care a facut atatea rele, e de iertat, atunci si tu esti.

Probabil ca despre asta este vorba, intr-adevar.

Revenind la povestea cu Kovesi, de pilda, la confundarea institutiei cu oamenii care o conduc, sigur ca, in principiu, e un lucru negativ, institutiile ar trebui sa fie suficient de puternice, pentru a functiona in sine. Dar in Romania, situatia din teren arata ca institutiile sunt croite, de fapt, dupa chipul si asemanarea celor care le conduc.

De pilda, DNA, in vreme in care era PNA si era condusa de domnul Amarie, nu a functionat absolut deloc. A fost nevoie de o schimbare de persoana, pentru a se vedea ca institutia poate sa fie eficienta. Uitandu-ne in campul cultural, Institutul Cultural Roman a functionat cat era Patapievici, odata ce s-a schimbat presedintele ICR, stim ce s-a intamplat.

Cu alte cuvinte, institutiile in Romania sunt suficient de fragile pentru a tine, totusi, la oamenii care le conduc, fara a-i mitiza, fara a-i transforma in eroi, observandu-le si caderile si sanctionandu-le, dar tot nu ne permitem sa ignoram sau sa subordonam radical persoanele valoroase institutiilor pe care le conduc.

Si daca Kovesi ar avea aceast forta si i-ar inchide maine pe toti coruptii, ce s-ar petrece a doua zi dimineata? Nu ar mai produce clasa politica, societatea corupti? Sau poate nu ar mai functiona, cum nu a functionat tara lui Saramago in care oamenii au inceput sa nu mai moara, blocand astfel angajarile, pensionarile (n.red. Intermitentele mortii) .

Tentatiile sunt cumva sadite in natura umana. Nu exista societate in care aceste tentatii sa fie neutralizate: tentatia de a avea mai mult, de a poseda mai mult, chiar utilizand instrumente imorale si condamnabile, ca furtul si minciuna.

Prin urmare, de a doua zi, fireste, partea noastra slaba de umanitate se va pune din nou in functiune: unii dintre noi vor fura in continuare, vor minti in continuare, vor abuza de pozitia pe care o au. Totul este ca legile sa functioneze. Totul este ca acest cadru legal care sanctioneaza aceasta parte slaba a umanitatii noastre sa fie in continuare activ si eficient.

Nimeni nu crede ca se poate o construi o societate eminamente justa si lipsita de greseala. Kant a spus vorba aceea celebra, e ceva stramb in materia din care e facut omul, in cheresteaua din care suntem construiti.

Institutiile care trebuie sa pedepseasca aceste erori trebuie sa fie active si eficiente. Asta nu putem accepta, de fapt, cei care suntem in strada: nu putem accepta incercarea de a dezincrimina hotia, de a premia infractiunea.

Si magistratii, Forumul Judecatorilor, spun ca aceste modificari aduse Codurilor Penale sunt facute pur si simplu pentru a premia infractiunea. Asta este inacceptabil.

Si cu toate acestea, chiar daca cei din sistemul juridic atrag atentia ca drumul nu e cel bun, in pofida avertizarilor internationale, cum e raportul Greco, chiar daca protestati de sase luni la Sibiu, puterea politica nu pare a ceda un centimetru.

Nu pare, asta e iluzia pe care incearca sa o construiasca, dar adevarul este ca a dat inapoi. Judecatorul Cristi Danilet observa inca de acum o luna ca, la presiunea strazii, la presiunea institutiilor europene, Curtea Constitutionala a fost nevoita sa elimine acele prevederi toxice din Legile Justitiei. A mai ramas doar o prevedere toxica si ar trebui si ea eliminata, cea care limiteaza posibilitatea presedintelui de a respinge candidatii pentru procurorii-sefi.

Doar strada si institutiile europene sunt cele care au pus impreuna presiune pe CCR, sa fie responsabila.

Sunteti increzator ca va fi la fel si in cazul Codurilor Penale?

Da, sunt absolut sigur ca, daca merge pe procedura parlamentara, domnul Dragnea va pierde si aceste legi, asa cum le-a pierdut si pe cele ale Justitiei. Sunt convins ca el cauta cu disperare un prim-ministru dispus sa semneze o Ordonanta de urgenta pe aceste modificari, pe care, sigur, multi colegi de-ai dumnealui de partid si le doresc, dar, pe de alta parte, nimeni nu vrea sa isi puna semnatura pe o astfel de OUG. Asa cum s-a vazut si in cazul doamnei Shhaideh, te ajunge din urma o astfel de semnatura riscanta.

Se spunea in comunism ca te puteai salva individual si ca te izolai in patria mica din balconul casei tale. Se intampla asta si astazi? Sambata seara, nu au fost atat de multi protestatari in strada. Ceilalti erau in balconele private, au emigrat, sunt descurajati?

O parte dintre ei au obosit si e normal. Nu poti sa iti traiesti viata numai in strada. Pe de alta parte, e demonstratia limpede a faptului ca aceste proteste nu pot fi organizate de nimeni, nici macar de oameni animati de cele mai bune intentii. Oricat de mult ai incerca sa scoti oameni in strada programat, vei esua. Oamenii ies atunci cand simt ca s-a trecut o linie rosie inacceptabila, atunci cand simt ca o catastrofa tocmai s-a petrecut si ies singuri.

Daca domnul Dragnea si coalitia PSD/ALDE se culca pe o ureche, spunand ca doar cei 7.000 de oameni care au fost sambata, 12 mai, in Bucuresti, sunt ce a mai ramas din protestatari, se inseala si vor avea surprize neplacute.

Eu sunt sigur ca oamenii vor reactiona in continuare.

Revenind la principiu – dincolo de salvarile individuale, de emigrare, de retragere in munti, in biblioteci, cum anume se salveaza Romania din starea asta de astazi, in care despre prim-ministru se spun cele mai multe bancuri, iar un sef de partid joaca chestiuni de politica externa doar pentru puterea in interior sau chiar pentru propria-i libertate?

As tine sa spun, totusi, ca nu cred in posibilitatea salvarii individuale, astazi, pentru ca raul acesta politic se infiltreaza pana in ultima fibra a societatii. Te ajunge. Am constatat asta la amici de-ai mei, scriitori sau traducatori, care isi faceau iluzia ca nu va ajunge si la ei acest rau, ca isi pot vedea de treaba, de scris, de tradus. In momentul in care constati ca aceste aberatii, cum ar fi acele formulare pentru drepturile de autor sau trecerea contributiilor la angajator, te lovesc si pe tine, chiar daca tu vrei sa ignori politicul, atunci simti ca nu se mai poate si iesi in strada. Asta li s-a intamplat si amicilor mei.

Salvarea individuala functioneaza, daca functioneaza, numai in totalitarism, unde totul este distrus.

A functionat in comunism?

A functionat doar in sensul asta, in care totul era facut tandari si salvarea individuala era, de fapt, doar situatia in care tu ai reusit sa prinzi o bucata de lemn, cu care sa te incalzesti, stiind bine ca, de fapt, nu o sa fii salvat niciodata.

Nu cred ca era o salvare, cred ca era un fel de a te anestezia, un fel de a face in asa fel incat frumusetea literaturii, a filosofiei, a artei sa anestezieze suferinta din tine, incat sa nu mai constientizezi faptul ca traiesti intr-o lume de sclavi.

Ultima dumneavoastra carte aparuta la Editura Humanitas este un Jurnal si se numeste Zodia Cancerului, adica zodia racului, care merge inapoi. Isi poate reveni Romania din acest mers inapoi?

Judecand lucrurile la rece, dincolo de senzatia de apocalipsa iminenta, cred ca PSD se afla intr-o situatie foarte proasta, domnul Dragnea e intr-o situatie foarte proasta, in care scadentele proceselor vin si merge cumva de la mic la mare, de la procesele relativ micute, cum e acesta cu angajarile fictive, pana la situatia grava cu OLAF.

Se vede ca PSD este pe tobogan in jos cu procentele, lumea incepe sa primeasca fluturasii de salariu si sa vada ca situatia e mult mai nasoala decat o prezinta programul electoral.

Programul de guvernare.

Comunitatile incep sa se inchege, Romania incepe sa arate ca poate sa construiasca comunitati si chiar sa fie perseverenta. Mitul nostru national, legat de mesterul Manole si de prabusirea zidurilor, iata ca poate fi cumva intors.

Vestita neispravire romaneasca, de la Manole la Ralea si Draghicescu.

Intr-un fel, mitul nu e contrazis. Daca in balada, manastirea s-a construit pe sacrificul Anei, si aici a fost vorba despre sacrificiul de la Colectiv, care a cimentat toata aceasta comunitate din strada si a facut-o sa nu dea inapoi.

A cimentat-o in jurul unei tragedii. Ma gandesc ca nu se intampla asta atunci cand e o sarbatoare, ca nu ne bucuram colectiv. In ultimul barometru cultural, jumatate dintre romani habar nu aveau, de pilda, ce e de sarbatorit la Centenar.

Eu sunt linistit daca jumatate de Romanie stie, totusi, unde ii sunt radacinile centenare. Cred ca putem sa speram. Sunt cumva de confortabil cu aceste cifre, ma asteptam sa fie si mai rele.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.