Connect with us

Actualitate

Parte din gheata infestata e inca la consum. Producatorii au aflat din presa de acuzatiile ANPC

Publicat

pe

Un producator de gheata alimentara din Bucuresti caruia inspectorii sanitari-veterinari i-au inchis fabrica si unul care a fost doar sanctionat de Protectia Consumatorului sustin ca produsele lor nu erau infestate cu bacterii periculoase si ca institutiile statului incearca, de fapt, doar sa ii denigreze.

Un al treilea producator a declarat pentru Ziare.com ca, din punctul sau de vedere, gheata pe care a livrat-o nu era nociva, dar ca nu exclude, totusi, posibilitatea ca aceasta sa fi prezentat unele neconformitati. De cealalta parte, inspectorii sustin ca sanctiunile pe care le-au aplicat sunt juste. Prins la mijloc in acest duel al declaratiilor, cu greu ar mai putea intelege consumatorul care dintre produsele de la raft sunt sanatoase si care nu, mai ales ca gheata este etichetata sumar.

Marti, pe 15 mai, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului (ANPC), Marius Pirvu, a anuntat intr-o conferinta de presa ca a retras de pe rafurile marilor magazine tone de gheata infestata cu bacterii coliforme (provenite din fecale – n.red.) si chiar cu Ecoli. Alte sute de kilograme de gheata periculoasa au fost confiscate din depozitele a doi producatori din Capitala si a unuia din Prahova, iar amenzile pe care acestia le-au primit au fost usturatoare, totalizand zeci de mii de lei, mai anunta Marius Pirvu.

La sesizarea ANPC, pe fir a intrat si Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), care i-a interzis uneia dintre societati sa mai produca, aplicandu-i si o amenda de 2.000 lei.

Din datele obtinute de Ziare.com pe surse, firma inchisa de ANSVSA se numeste Cristalex Iceland SRL. Am luat legatura cu un reprezentant al acesteia, care a declarat ca nu e de acord ca inregistrarea convorbirii noastre sa fie facuta publica si nici nu a acceptat sa se recomande. Totusi, a fost de acord sa ne ofere cateva detalii privind pozitia societatii in aceasta chestiune.

Mai exact, a precizat reprezentantul, societatea ar fi folosit, la prepararea ghetii, doar apa furnizata de Apa Nova. In plus, si-ar fi desfasurat activitatea in conditii corespunzatoare de igiena. Mai mult chiar, ar avea buletine de analize care demonstreaza ca apa pentru gheata e potabila, in vreme ce ANPC doar pretinde ca a facut acele analize, fara sa arate de fapt si rezultatele obtinute in urma determinarilor.

Cat despre faptul ca inspectorilor li s-ar permis cu greu accesul in fabrica, reprezenantul firmei a spus ca e posibil sa fi existat unele restricii, dar doar unele justificate de precautiile privind pastrarea igienei in fabrica.

Producatorul mentioneaza, pe siteul propriul, ca gheata este livrata in cel mai cunoscut lant de supermarketuri de cartier din Romania. La solicitarea Ziare.com, sursa citata a declarat ca a retras marfa din magazine, nu din cauza ar considera-o nociva, ci din cauza ca asa i s-a impus.

Producator bucurestean de gheata: Am aflat din presa ca produsul pe care il livram ar fi periculos

A doua societate sanctionata de ANPC este Topaz Glace SRL, care a informat la solicitarea Ziare.com ca produce gheata dupa ultimele tehnologii si ca nimeni nu i-a cerut, inca, sa isi retraga marfa deja livrata clientilor. Informatiile ne-au fost oferite de reprezentantul societatii, Lucian Carlig.

„Din pacate exista anumite interese sa se puna presiune pe noi si sa ne denigreze. Am dus la mai multe laboratoare din Bucuresti probe din acelasi esantion din care au recoltat si cei de la ANPC. Spre deosebire de rezultatele analizelor lor – care au iesit de joi pana luni direct pe sticla – ale noastre vor fi gata abia dupa 7-10 zile. Asa ca – pentru a evita noi speculatii – asteptam rezultatele ca sa avem un document cu care sa combatem ceea ce s-a spus despre produsele noastru.

Avem, insa, convingerea ca produsul livrat de noi este unul sanatos, lucru certificat si de buletinele anterioare de analize. Obligatia de a face aceste analize este cuprinsa in planul nostru de HACCP (document scris privind solutiile de management al riscurilor alimentare la nivelul societatii – n.red.) pe care il respectam. Faceam analize si pana acum, dar apelam la un laborator privat. Acum am cerut, insa, analize complete, de la mai multe laboratoare. Le vom face inclusiv pe cele realizate de laboratoarele Larex.

Nu am inteles inca de ce, atunci cand au iesit analizele ANPC, noi nu am fost informati. Am aflat despre asta din presa. Or, daca exista o problema cu produsul, noi ar fi trebuit sa stim primii, ca sa putem retrage tot ce am livrat. Asa cere legea. Dar pe noi nu ne-a contactat nimeni sa ne informeze. In plus, am cerut analizele Larex si nu le-am primit”, a declarat Lucian Carlig pentru Ziare.com.

Acesta a mai spus ca are incredere in calitatea apei potabile livrate in Bucuresti, dar ca totusi o purifica inainte de a o transforma in gheata cu ajutorul tehnologiei de ultima ora.

„Fabrica noastra de gheata functioneaza la standarde inalte de calitate. Avem apa de la Apa Nova, da. Dar asta nu inseamna ca facem gheata din apa de la robinet. Nu ca ar fi ceva in neregula cu ea. Stim ca societatea isi face, de principiu treaba foarte bine. Cu toate astea, noi luam apa de la Apa Nova si o supunem unui proces de purificare in mai multe etape.

Avem carbune activ care sa retina clorul. Dupa mai multe etape, apa trece printr-un filtru de 5 microni dupa care apa ajunge intr-o zona de dedurizare si intr-un filtru osmotic, cel mai performant de pe piata. In plus, apa este tratata si cu o lampa cu ultraviolete. Avem, deci, siguranta ca sistemul nostru de tratare a apei este performant. In plus, avem experienta, pentru ca ne ocupam de aceasta afacere inca din 2013 si niciodata nimeni n-a spus ca am avea o problema.

Ceea ce probabil nici inspectorii nu stiu – din cauza ca n-au intrebat – este ca noi nu vindem gheata catre retailer, ci o livram catre clienti din HoReCa (hoteluri si restaurante – n.red.) . N-am retras marfa livrata pentru ca n-am primit niciun document prin care sa se indice ca marfa ar avea o problema. Totusi, la recomandarea inspectorilor si din respect pentru clientii nostri, am oprit productia pana la clarificarea situatiei. Asta, cu toate ca avem convingerea ca produsul nostru e sanatos”, a precizat reprezentantul societatii, Lucian Carlig.

Fabricantul din Prahova nu exclude posibile neconformitati ale ghetii vandute

SC Hammer Advertising SRL – cunoscuta pe piata sub numele de Ghetarie – este un producator cu traditie din Ploiesti (judetul Prahova) care a fost sanctionat, in perioada 9-15 mai, de ANPC pentru ca ar fi livrat in marile magazine gheata cu continut ridicat de bacterii coliforme si chiar cu Ecoli. Produsul era inca la vanzare, in marile magazine, pe 15 mai, dupa cum a constata Ziare.com. Ulterior, insa acesta a fost retras de la raft.

Pungile cu gheata ale producatorului prahovean inca se gaseau pe 15 mai la vanzare, in supermarketuri. Foto: Ziare.com

Horia Georgescu, reprezentantul societatii sanctionate, a declarat pentru Ziare.com ca se va putea pronunta cu privire la acuzatiile aduse de inspectorii ANPC abia cand va vedea buletinele de analize ale Directiei de Sanatate Publica.

„In momentul de fata, noi nu excludem sa avem o problema. Asteptam analizele. Au venit si cei de la DSP ieri (marti, 15.05.2018 – n.red.) si au preluat probe din reteaua publica din care ne alimentam, furnizor fiind Apa Nova. Au prelevat probe si din produsele existente pe stoc, dar si din masinile de gheata. Teoretic, in momentul in care ies analizele de la DSP ne vom putea da seama daca e o problema si daca da, care ar putea fi ea.

Noi am mai facut si pana acum analize, doar ca le-am facut la DSV (Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor – n.red.) si n-au avut pana acuma nicio hiba. Activitatea astea e sezoniera, functionam cam patru luni pe an. In aceste conditii, functionam facem analize la inceputul sezonului si pe la mijloc.

Masinile noastre de gheata sunt clasice, as putea sa spun. Intra apa in ele si este pulverizata pe niste alveole care sunt aduse la o temperatura foarte joasa. Asa se formeaza cubul de gheata. Aceste instalatii sunt ok, cel putin din punctul nostru de vedere. Conditiile de lucru sunt ok. Noi am permis accesul in hala de productie atat pentru inspectorii ANPC, cat si pentru presa.

Inspectorii ne-au spus sa retragem doua loturi. Noi, pentru siguranta, am retras tot ieri (pe 15 mai – n.red.) si am oprit productia. Pe finalul acestei saptamani sau la inceputul saptamanii viitoare vom avea analiza de la DSP si vom vedea despre ce este vorba”, a declarat Horia Georgescu pentru Ziare.com

Pungile cu cuburi de gheata de la producatorii sanctionati de ANPC si ANSVSA au fost restrase de la comercializare. Foto: Ziare.com

Cum toti producatorii sanctionati au declarat ca folosesc apa livrata de Apa Nova, i-am solicitat firmei un punct de vedere. Societate de PR care se ocupa de imaginea Apa Nova, Porter Novelli, ne-a comunicat ca ne va raspunde la intrebari, in cel mai scurt timp. Imediat ce vom primi informatiile din partea societatii, vi le vom putea oferi. Cu titlu informativ, va putem spune insa ca Apa Nova a mai comunicat, in repetatea randuri, ca livreaza doar apa potabila, care nu pune consumatorul in pericol. Iar daca asa stau lucrurile, nu putem decat sa ne intrebam ce s-a intamplat cu aceasta apa in procesul de congelare, de a ajuns pe rafutile marilor magazine infestata cu bacterii care mai de care mai periculoase?

Noi raspunsuri pe tema controalelor nu am reusit sa obtinem, in cursul zilei de ieri, de la ANPC. Departamentul de Comunicare ne-a informat ca ar trebui sa solicitam in scris datele – o procedura care s-a dovedit deja anevoioasa si de durata – in vreme ce directorul Departamentului Supravheghere Piata si Control nu a putut fi contactat telefonic.

Chiar daca, la ANPC, comunicarea se face cu intarziere, noi date precise cu privire la cine si cum a pus in pericol sanatatea romanilor, livrandu-le gheata infestata, tot ar trebui facute publice in zilele urmatoare. In caz contrar, consumatorul n-are cum sa stie care sunt produsele sigure de la raft si pe care sunt cele pe care ar trebui sa le ocoleasca.

Citeste si:

Tu stii ce mananci? Tone de cuburi de gheata infestate cu bacterii au fost retrase de la raft. Cat de periculoase sunt pentru sanatate

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul