Connect with us

Actualitate

Cu o achitare nu se face justiție

Publicat

pe

A fost achitat și „penalul” Călin Popescu-Tăriceanu. După ani de terfelire dar și după ani de exemplară rezistență.

Poți să îl placi sau nu pe domnul Tăriceanu, dar nu poți să nu îl respecți pentru faptul că nu s-a lăsat intimidat, nu a făcut pași înapoi, nu și-a exprimat fățarnic și servil „încrederea” într-o justiție care tocmai îl abuza, nu a cerșit bunăvoința nimănui prin gesturi de umilă supunere, nu a acceptat nici autoacuzarea nici colaborarea cu opresorul.

Unii văd în această achitare începutul unei noi ere în istoria statului de drept român; mai bună, mai dreaptă, mai luminoasă. Alții cred a fi descoperit printre buruieni judecători cinstiți și destoinici. Fals! Fals! Fals!

Cu o floare nu se face primăvară! Cu o achitare nu se face dreptate! Cu trei judecători care au primit voie să fie corecți nu se face justiție! Mai ales când aceștia (cum este cazul „onorabilului” Ștefan Pistol), până mai ieri, erau călăii în robă și nu lăsau să se vadă că au probleme de conștiință.

Împart achitările din ultima vreme în patru categorii:

  • Achitările colaboraționiștilor.Le-aș putea numi și „achitări oneroase” sau „achitări la schimb”. „Do ut des” / „Îți dau, îmi dai.” Este cazul achitărilor survenite în cazul domnilor Ponta și Orban. În sine ele au fost corecte dar nu corectitudinea le-a ghidat, ci evidentul folos adus de ele în acțiunea pentru distrugerea PSD; iar, prin recul, și a PNL. Marile partide, cu bunele și relele lor, trebuie să dispară pentru a face loc partidelor formate din cozi de topor în laboratoarele unor cercuri de interese secrete.
  • Achitările victimilor inutile. Este cazul Gabrielei Bîrsan, al lui Tiberiu Nițu sau al lui Dan Rușeanu. Oamenii, inclusiv soțul dnei Bîrsan, distins judecător la CEDO, fuseseră scoși deja din joc. Definitiv distruși. La ce bun să îi mai trimiți în închisoare, cu riscul ca să îi victimizezi mai tare și, într-o zi, să fii pus să plătești despăgubiri încă mai mari. Așa, mulți vor zice: „Dă-i încolo! Nu au făcut pușcărie! Ce mai vor!? Să zică mulțumesc că au scăpat!”
  • Achitările diversioniste. Ar putea fi chiar cazul dlui Tăriceanu. A fost cel al lui Victor Babiuc. Respectiv, achitare la fond și condamnare în apel. În procesul dlui Babiuc, după o achitare la fond obținută cu trei la zero, a fost trimis în închisoare la apel, printr-o sentință dată de trei judecători contra doi. În total, deci, cinci judecători din opt l-au achitat dar, unde-i lege nu-i tocmeală (sic!), deznodământul i-a fost defavorabil. (Apropo de aceasta, ca aplicație a principiului condamnării exclusiv pe baza unei vinovății probate mai presus de orice dubiu rezonabil, ar fi necesară o modificare a legii care să prevadă că nimeni nu poate fi condamnat la închisoare decât dacă decizia se ia cu unanimitatea judecătorilor care formează completul de judecată. Dacă nu se acceptă dubiul la nivel individual, ar trebui să fi inacceptabil și cel la nivel colectiv. Mai ales când în joc este limitarea dreptului fundamental la libertate.)
  • „Achitările alibi” sau de acoperire a urmelor. Pentru a face condamnările credibile este nevoie și de achitări. Dacă toate rechizitoriile ar fi confirmate prin condamnări, avocații ar apărea ca fiind scoși în afara jocului (ceea ce în realitate se și petrece), iar abuzul evident. De aceea, după ce elitele țării au fost decimate, trebuie trecut la faza „condamnărilor chirurgicale”; sau a „achitărilor chirurgicale”. Nu se mai condamnă otova. Se condamnă numai persoanele îndărătnice. Cei predispuși la pocăință sau măcar la tăcere sunt lăsați să scape. Ori cei a căror condamnare ar crea scandaluri inutile în condițiile unui raport cost-beneficii nefavorabil. Numărul acestor achitări crește proporțional cu înmulțirea descoperirilor mizeriei trinomului SRI-DNA-ÎCCJ, aduse zilnic în atenția publicului.

Judecătorii care achită ar putea nici măcar să nu știe că fac parte dintr-un joc. Contrar a ceea ce se crede, tragerea la sorți a cauzelor este o escrocherie pe care factorii de decizie se fac că nu o văd. Astfel, nu se trag la sorți judecători, ci complete de judecată deja formate; iar acestora li se ditribuie nu cazuri, ci doar numere de dosare între coperțile cărora abia apoi sunt introduse cazurile concrete. Așa că persoanele condamnate dinainte ajung la judecătorii care condamnă, iar cele care pot fi achitate la judecătorii care achită sau, cel puțin, sunt liberi să achite, dacă așa cred.

Prin urmare, nu trăim începutul unei noi ere. Nu este nici sfârșitul celei vechi, a justiției selective, politizate, criminale. Nu este nici măcar începutul sfârșitului acesteia. Este, cel mult, sfârșitul începutului demascării ei, a crimei judiciare care a distrus și continuă să distrugă țara.

Când se va ajunge la sfârșit? Vom ajunge oare acolo vreodată? Deocamdată nu avem răspuns la aceste întrebări.

Până le vom afla eu mă încăpățânez să mai adaug una: ce facem cu cei care au fost condamnați abuziv pe baza rechizitoriilor DNA, înainte ca trinomul SRI-DNA-ÎCCJ să fi fost deconspirat și unii magistrați să înceapă a se teme simțind că se apropie ceasul decontului? Ce se întâmplă cu rectorii de la agronomie, inginerii agronomi Alecu și Diaconescu, directorul de la Hidroelectrica, inginerul Traian Oprea, medicii Adrian Mocanu și Traian Ursu, de la spitalul Nasta și Foișor, directorii de la Nuclearelectrica, directorul de la Petrom Service, George Șupeală, senatorul Ovidiu Isăilă, fostul președinte al Consiliului județean Constanța, Nicușor Constantinescu, fostul secretar de stat de la Justiție, Marius Puțura, fostul secretar de stat de la Cultură, Marius Iurașcu, fostul director al Poștei române etc. etc. etc.???? Ca să fim lămuriți: nici unul dintre aceștia nu a ajuns la pușcărie pentru că a băgat vreun ban public în buzunar; li s-a reproșat că ar fi luat decizii inoportune. Probabil că au practicat corupția ca hobby (sic!).

Chiar putem dormi liniștit știind că frați de-ai noștri zac în închisori nevinovați, mulți dintre ei suferind de boli grave, sau lăsând acasă înlăcrimate familii (soții, părinți în vârstă, copii minori), încă și mai nevinovate? Această întrebare trebuie să ne-o punem cu mai multă putere acum, după achitarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului.

Prima urgență este scoaterea lor din infern. Este cea mai mică reparație care li se poate oferi. Societatea civilă este obligată să o ceară, chiar dacă asta ar supăra societatea în uniforme civile.(Adrian Severin).

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul