Cântăreaţa Macy Gray a propus preşedintelui Joe Biden şi vicepreşedintelui Kamala Harris, într-o scrisoare deschisă, ca steagul american să fie actualizat pentru a reprezenta diversitatea populaţiei...
Succesul unor artiste precum Olivia Rodrigo, Billie Eilish sau Demi Lovato reprezintă o schimbare de paradigmă în climatul muzicii pop. De la cântărețe care promovează o...
Solstiţiul de vară a avut loc luni, la ora 6:32, ziua de 21 iunie fiind cea mai lungă din an şi marcând începutul verii astronomice. Durata...
În 1900, speranța de viață la naștere era de 36,4 ani. În 2000, aceasta urcase la peste 70 de ani iar în 2019 era de 78,2...
În ceea ce poate fi o „avanpremieră” a protocolului post-Covid de pe Broadway, spectacolul lui Bruce Springsteen „Springsteen on Broadway”, a anunțat că membrii publicului vor...
Suntem in ochiul furtunii ● Cât te costă ipohondria, financiar și psihic ● Certificatul verde COVID: Documentul ce dovedește vindecarea va fi valabil aproape șase luni...
Oamenii de știință au descoperit că nucleul Pământului este în creștere, dar asimetric. Miezul de fier solid din centrul planetei a crescut mai repede sub Marea...
Declaraţia lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, conform căreia SUA ar pregăti noi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, „nu este semnalul...
Costel Enache a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei CSM Poli Iaşi, grupare recent retrogradată în Liga a II-a. „CSM Politehnica Iaşi...
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat duminică seară, la Digi 24, că îşi doreşte o sesiune parlamentară extroardinară la Senat pentru adoptarea legii de desfiinţare a...