Autoritățile lucrează la crearea unui sistem de motivare a acționarilor de a-și capitaliza companiile, printr-un program pe 5 ani, a anunțat, miercuri, ministrul Finanțelor Publice, Florin...
Spitalul Județean de Urgență din Craiova, Spitalul Județean Târgu Jiu și Spitalul Floreasca din București ocupă primele 3 locuri într-un „top al rușinii” realizat de Observatorul...
Și-a dat demisia de la Telekom Sport, acolo unde era analist de ani buni, pentru a reveni în antrenorat după 12 ani. Basarab Panduru va fi...
Cancelarul german Angela Merkel urmează să se întâlnească miercuri, la Bruxelles, cu liderii principalelor trei instituţii ale Uniunii Europene pentru a discuta despre agenda preşedinţiei germane...
Curtea Constituţională a României (CCR) ar putea pronunţa, miercuri, o soluţie pe sesizarea asupra legii privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, scrie Agerpres. Sesizarea a fost...
În timp ce DNA le audiază oamenii în țară, Cristi Burci și Cătălin Hideg spun din Emirate că vor face 10.000 de teste COVID pe zi!...
China a inaugurat miercuri într-un hotel din Hong Kong birouri care vor permite agenţilor săi de securitate să acţioneze deschis pentru prima dată în fosta colonie...
Statele Unite au confirmat marți că au notificat oficial Organizația Națiunilor Unite despre retragerea americană de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), acuzată de Washington că...
Cancelarul Angela Merkel este pe cale să se retragă. După aproape 15 ani în funcție, se pare că pandemia este ultima sa mare problemă cu care...
Consilierul prezidențial al Roscosmos, Ivan Safronov, a fost arestat marţi dimineață fiind acuzat de înaltă trădare. Ştirea a fost dată chiar de biroul de presă al...